20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPeste 18.000 de persoane din Prahova, fără apă potabilă de cinci zile....

Peste 18.000 de persoane din Prahova, fără apă potabilă de cinci zile. Pompierii au transportat, sâmbătă, patru cisterne, în localitățile afectate

Peste 18.000 de persoane, care locuiesc în patru localități prahovene, au rămas, de marți, fără apă potabilă, ca urmare a unei defecțiuni apărute la o conductă de magistrală. Astfel, pompierii aduc apă potabilă localnicilor cu cisternele, informează Mediafax.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, sâmbătă dimineaţă, pompierii au fost solicitaţi să ducă apă potabilă în patru localităţi. Astfel, au fost transportate patru cisterne, a câte 5000 de litri fiecare, în localitățile Păulești, Băicoi, Dumbrăvești și Plopeni, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Potrivit sursei citate, pompierii estimează că vor merge să ducă apă potabilă în aceste localități de cinci ori, întrucât ei primesc, în continuare, solicitări de la localnici.

Reprezentanții Prefecturii Prahova susțin că avaria s-a produs pe conducta de aducţiune de la Vălenii de Munte, pe tronsonul Dumbrăveşti – Movila Vulpii, în zona Găgeni.

„Problema este în curs de rezolvare. Am vorbit chiar acum o oră cu responsabilii. Au introdus un tub acum, trebuie să-l prindă. A fost problema legată de piesele de îmbinare între metal şi plastic, dar s-a găsit o soluţie. S-a montat un tub ca să nu se intervină sub imobil”, a precizat prefectul județului Prahova, Daniel Ştefan.

Potrivit prefectului judeţului Prahova, intervenţia ar urma să fie finalizată luni.

 

Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă