11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPentru Grecia, reforme sau ieşirea din zona euro

Pentru Grecia, reforme sau ieşirea din zona euro

La Bruxelles a avut loc aseară un summit al zonei euro, în cadrul unei zile cruciale pentru viitorul Greciei,pentru cel al Uniunii monetare, dar şi pentru unitatea eurozonei. Comisia Europeană urma să facă public „raportul celor cinci preşedinţi“ asupra viitorului eurozonei.

La Bruxelles, la summitul zonei euro, şefii de stat chemaţi să găsească o soluţie politică, „un compromis“ pentru evitarea falimentului Greciei, au fost contrânşi să clarifice public poziţiile lor asupra dosarului grec. La mii de kilometri distanţă, la Atena, băncile au tremurat în aşteptarea acestui summit, în timp ce grecii au retras deja mai multe miliarde din distribuitoarele de bani. Îngrijorată, Banca Greciei a cerut o reuniune a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) pentru aceeaşi zi de luni. Cu câteva ore înainte, miniştrii de Finanţe din cele 19 state ale zonei euro s-au reunit pentru evaluarea condiţiilor unei a doua prelungiri, dincolo de 30 iunie, a planului de finanţare şi salvare a Greciei, agreat în 2012. O sursă europeană declara luni că pe masa discuţiilor erau toate scenariile, inclusiv cel al ieşirii Greciei din programul de ajutor. Un summit contra cronometru, data-limită a unei încetări de plăţi a statului grec fiind 30 iunie, cu un arbitru de greutate – preşedintele BCE, Mario Draghi, care ţine în mâini sistemul bancar elen.

Cancelarul german, Angela Merkel, nu a încetat să repete că o voinţă politică poate face posibil un acord şi pentru fiecare a venit ora să o demonstreze, pentru evitarea aruncării în necunoscut.  Fără un acord, pentru prima oară în istorie, o ţară europeană, Grecia, va fi falimentară faţă de FMI. Şi va fi necesar un control al capitalurilor, băncile elene ajungând la capăt. De la venirea la putere a partidului stângii radicale Syriza, a lui Alexis Tsipras, a fost imposibilă o înţelegere între Grecia şi creditorii săi externi privind deblocarea celei de-a doua tranşe de 7,2 miliarde din creditul de ajutor, condi­ţionată de un plan de reforme în sistemul de pensii şi al TVA, respinse de Atena.

De la datorie la tragedie

Premierul Tsipras se află de duminică la Bruxelles, decis să determine creditorii să accepte noile propuneri elene pregătite la Palatul Maximou în week-end. Conştient de greutatea axei franco-germane, el a avut întrevederi cu cancelarul german, Angela Merkel, cu preşedintele francez, François Hollande, şi cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

FMI, asociat programului de ajutor după 2009, este inflexibil privind condiţiile impuse Greciei şi reaminteşte că data rambursării a 1,5 miliarde euro către Fond este 30 iunie, dată după care va declanșa procedura pentru încetare de plăţi, ale cărei consecinţe pot duce la o ieşire din zona euro. Pe culoarele europene se admite că acest termen este de nerealizat. Chiar dacă creditorii şi Grecia ajung la un acord, va trebui ca Parlamentul german, Bundestagul, ca şi Parlamentul grec, finlandez, eston şi olandez să îl aprobe într-o săptămână. Ceva imposibil. Şefa FMI, Christine Lagarde, a pus presiune pe planul economic, dar cheia este deţinută de guvernele europene, principalii creditori ai Greciei, cu 195 miliarde euro.

Uniune monetară

„Raportul celor cinci preşedinţi“, semnat de Jean-Claude Juncker, pentru Comisie, de Donald Tusk pentru Consiliul European, Martin Schultz, în fruntea Parlamentului European, Mario Draghi pentru BCE şi Jeroen Dijsselbloem pentru Eurogroupe, a căzut chiar în ziua  unui summit european decisiv pentru viitorul Greciei şi poate al eurozonei.

Documentul arată că în timp ce ameninţarea „Grexit“, ieşirea Greciei din zona euro, nu a fost atât de consistentă, liderii doresc o certă întărire a eurozonei şi subliniază necesitatea unei uniuni economice şi monetare.   

„Negociem cu cuţitul la gât, pistolul la tâmplă şi sabia în spate“, declara un diplomat european referindu-se la negocierile  contra cronometru de la Bruxelles.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă