11.4 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăSpecialPensiile magistratilor scad de cinci ori. Statul nu le mai subventioneaza

Pensiile magistratilor scad de cinci ori. Statul nu le mai subventioneaza

» Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a anuntat ieri ca, din 2011, media pensiei unui magistrat va scadea de cinci ori, conform Legii unitare in domeniu, pana la un nivel care este, oricum, dublul pensiei medii din Romania.

» Judecatorii si procurorii ameninta ca vor contesta in instanta recalcularea pensiilor, pentru ca legile nu pot fi aplicate retroactiv. Avocatul Gheorghe Piperea spune ca au toate sansele sa castige procesele.

Recalcularea pensiilor con-form noii legi trimise Parlamentului va duce la diminuarea a circa 10% din pensiile speciale. Reducerea medie este de 1.500 de euro, dar se poate ajunge si la o diminuare la 80%, cei mai afectati fiind magistratii, aviatorii si diplomatii, a anuntat Seitan.
In cazul magistratilor, pensia medie va scadea de la actualul nivel mediu, de 8.599 lei, la 1.709 lei, dupa ce statul nu le va mai subventiona pensia cu diferenta dintre contributiile platite de ei si pensiile acordate. "In prezent, 80% din pensiile categoriilor mentionate sunt acoperite de la bugetul de stat. Statul nu mai poate sa asigure diferenta", a spus ieri ministrul. Afectate vor fi si celelalte categorii ale caror pensii sunt stabilite pe un sistem asemanator, adica diplomatii, aviatorii, angajatii Curtii de Conturi, parlamentarii si angajatii Legislativului.

 

Reducerea pensiilor speciale va fi direct proportionala cu valoarea veniturilor incasate in ultimele luni de activitate, in functie de care au fost calculate. Pensia medie a diplomatilor va scadea de la 4.121 lei la 1.961 lei, iar cea a parlamentarilor, de la 3.645 lei la 2.124 lei. In Romania exista aproximativ 200.000 de pensii speciale, iar 25.000 dintre acestea ar scadea dupa recalculare in medie cu 1.500 de euro.
Pensiile speciale ale angajatilor din armata, politie si servicii secrete vor fi recalculate in functie de soldele si salariile pe care le-au avut, ca si cand ar fi contribuit la bugetul de asigurari sociale. Simulari punctuale au aratat ca diferentele nu sunt semnificative, aceasta, daca anterior pensionarii militarii nu au beneficiat de sporuri masive ale soldelor. Pana la 3.000 de lei pensie nu vor fi diferente mari in plus sau in minus, a spus seitan. De anul viitor, acesti angajati vor plati CAS de 10,5%, asemenea tuturor angajatilor, in loc de 5%, cat platesc in prezent, dar salariile brute vor fi majorate pentru acoperirea cresterii contributiei.

Noul proiect de lege creste penalizarea pentru pensiile anticipate de la 30% la 45%, iar numarul persoanelor care au iesit la pensie anticipat s-a triplat din anul 2001 pana in prezent. Proiectul, daca va fi votat de Parlament, va intra in vigoare in 2011 si propune pentru urmatorii zece ani un sistem de indexare a punctului de pensie cu rata inflatiei si cu jumatate din cresterea salariului mediu brut. "Daca anul viitor inflatia va fi de 4%, iar cresterea reala a salariului mediu brut (cat va fi peste inflatie acesta) va fi de 1,6%, valoarea punctului va creste cu 4,8%, adica cu 4% plus 0,8%, respectiv jumatate din 1,6%", a spus Mihai Seitan.

Dupa 2020 va exista o scadere anuala de 5% a componentei de 50%, astfel incat, in 2030, pensia va fi indexata doar cu inflatia. In 2030, persoanele din actualul sistem al pensiilor speciale, care ies acum, in medie, la 55 de ani, vor iesi la pensie la 60 de ani, cu cinci ani mai putin decat varsta aplicabila restului angajatilor, adica 65 de ani, indiferent daca ei sunt barbati sau femei. Daca primii se vor bucura de pensie 16,2 ani, in medie, cu 1,5 ani mai mult decat acum, la femei acest termen va fi de 19,7 ani, cu 2,3 ani mai putin decat acum.

Magistratii ameninta cu procese
Judecatorii si procurorii ameninta ca vor contesta in instanta masura recalcularii pensiilor, magistratii si militarii pensionati sustinand ca modificarea venitului lor nu poate fi facuta retroactiv. Presedintele Asociatiei Magistatilor din Romania, Mona Pivniceru, sustine ca prin recalcularea pensiilor autoritatile nu urmaresc sa le scada pe cele speciale, ci "sa scada pensiile tuturor" sau "sa faca sistemul de pensii de stat neatractiv, ca sa-si faca oamenii pensii private". Dana Garbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, asteapta dezbaterile din Parlament, unde vor fi expuse amendamentele magistratilor. si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, considera ca pensia de serviciu pentru magistrati si pensionarea anticipata trebuie sa ramana in vigoare, pentru ca "nu sunt niste privilegii, ci dispozitii normale".

 

Presedintele SoJust, Cristi Danilet, a declarat si el ieri ca, potrivit legii, pensiile nu pot fi micsorate prin recalculare, iar Legea 19/2000 precizeaza ca, in urma recalcularii pensiei, aceasta nu poate fi mai mica decat cea avuta initial. Nici pensionarii militari nu au primit bine proiectul legislativ. Presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), col.(r) dr. Mircea Dogaru, ne-a declarat ca pensiile militarilor nu pot fi modificate, pentru ca "reglementarile legate de acest aspect tin de legislatia ceruta de NATO pentru reforma armatei".
Avocatul Gheorghe Piperea ne-a explicat ca sunt sanse ca toti contestatarii noilor pensii sa castige procesele, asa cum s-a intamplat si in cazul proceselor pentru recapatarea sporurilor salariale. Piperea aminteste ca mii de decizii in astfel de cauze le-au fost favorabile, de-a lungul timpului, judecatorilor si avanseaza o teorie: aceea ca statul este constient de valul de procese care-l asteapta, "insa ar putea miza pe faptul ca doar o mica parte din cei 200.000 de pensionari speciali vor inainta actiune in instanta, dupa care interesul lor va disparea".

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

SUA dă Israelului o lună să îmbunătățească situația din Gaza. Ce se întâmplă cu ajutorul militar

Administrația Biden a transmis Israelului că are la dispoziție o lună pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza, altfel riscă să-și piardă sprijinul militar...

Ciolacu nu-l „iartă” pe Ciucă: Pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a răspuns marţi seara liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă i-a solicitat prim-ministrului "să explice de...

SUA dă Israelului o lună să îmbunătățească situația din Gaza. Ce se întâmplă cu ajutorul militar

Administrația Biden a transmis Israelului că are la dispoziție o lună pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza, altfel riscă să-și piardă sprijinul militar...
Ultima oră
Pe aceeași temă