14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Pelerinaj la Șumuleu Ciuc, de Rusaliile Catolice. Semnificația istorică a pelerinajului

FOTO. Pelerinaj la Șumuleu Ciuc, de Rusaliile Catolice. Semnificația istorică a pelerinajului

Peste 100.000 de credincioși au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, care se ține pe muntele Şumuleu Ciuc, transmite Agerpres

Pelerinii au început să urce muntele Şumuleu încă de la primele ore ale dimineţii, cântând imnuri religioase şi rugându-se la Fecioara Maria. Unii dintre credincioşi au dormit în corturi amplasate pe muntele Şumuleu, iar alţii au înnoptat chiar sub cerul liber, în ciuda vremii răcoroase şi umede. Au existat şi credincioşi care şi-au petrecut noaptea în rugăciune, la biserica franciscană. Printre pelerini se numără şi persoane care au venit pe jos de la zeci sau chiar de la sute de kilometri şi care spun că nu simt oboseala şi nici durerea la gândul că vor ajunge ‘pe muntele sfânt Şumuleu’, să se roage Maicii Domnului. 

Potrivit tradiţiei, mulţi dintre pelerini s-au oprit la catedrala franciscană de la baza muntelui Şumuleu şi s-au închinat la statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, după care au pornit în procesiune către locul unde se oficiază liturghia. 

Unii dintre credincioşi nu au folosit ruta obişnuită pentru a ajunge la altarul în aer liber, ci au urcat spre locul slujbei pe un deal abrupt, denumit şi ‘Drumul Crucii’, care porneşte la câteva sute de metri de catedrala franciscană şi pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile de oprire ale lui Isus pe Golgota. De asemenea, unii dinte ei s-au recules la patru vechi lăcaşe din zonă: Capela Salvator, Capela lui Iisus Suferind, Capela Sfântul Anton şi Capela Sfântul Ioan din Nepomuk. 

Lângă altarul în aer liber a fost amplasată o replică în lemn a statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, care se află în catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde oamenii au format cozi impresionante pentru a se ruga. De asemenea, credincioşii s-au supus şi tradiţiei de veacuri, aceea de a se spovedi, zeci de preoţi catolici oficiind acest serviciu chiar sub cerul liber. 

Slujba de Rusalii a fost oficială de arhiepiscopul catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György, împreună cu un impresionant sobor de preoţi, singurul invitat al slujbei de Rusalii fiind preotul paroh Csintalan László. 

Arhiepiscopul Jakubinyi György a spus că această mare procesiune are o tradiţie de peste patru secole şi reprezintă un act religios prin care este venerată Fecioara Maria. 

Motto-ul din acest an al pelerinajului, care s-a ţinut pentru a 449-a oară, a fost ‘Fii binecuvântată, Fecioară Preasfântă, Doamna Milostivirii!’, întrucât, potrivit organizatorilor, ‘Sanctitatea sa, papa Francisc, le-a propus în mod expres tuturor diacezelor să deschidă poarta sacră a milostivirii’. De altfel, preoţii i-au îndemnat pe cei prezenţi să fie buni şi milostivi şi să-şi ajute semenii, atunci când se întorc la casele lor. 

La pelerinajul de Rusaliile Catolice a participat, la fel ca în ultimii ani, şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, alături de soţia sa, Herczegh Anita, precum şi vicepremierul ţării vecine, Semjen Zsolt, toţi trei fiind prezenţi în vizită privată în ţara noastră. Niciunul dintre oficialii prezenţi nu a făcut declaraţii politice şi nici nu a ţinut discursuri, regula fiind impusă de reprezentanţii Ordinului Franciscanilor care nu doresc să dea manifestării religioase un caracter politic. 

Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei şi a celui secuiesc. 

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are în centru statuia Fecioarei Maria, aflată în Biserica Franciscană, care anul trecut a împlinit 500 de ani şi care este considerată făcătoare de minuni. Atât preoţii cât şi credincioşii cred că cel mai mare miracol este evenimentul care stă la originea acestui pelerinaj. 

În anul în 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Aceştia s-au împotrivit şi, adunaţi la Şumuleu sub conducerea preotului Istvan din Joseni, au pornit să înfrunte armata mult mai numeroasă a principelui. În tot acest timp, cei rămaşi la biserică – bătrânii, femeile şi copii – s-au rugat la statuia Fecioarei Maria să îi ajute pentru a-şi apăra credinţa. Secuii au reuşit să respingă atacul şi, împodobindu-şi steagurile cu crengi de mesteacăn, s-au întors la Şumuleu şi împreună cu ceilalţi s-au rugat Domnului şi Sfintei Fecioare, în semn de mulţumire pentru obţinerea victoriei. 

În memoria acestui eveniment istoric, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor catolicii vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc, purtând crengi verzi în mâini şi se roagă la statuia făcătoare de minuni. 

 

 

Cele mai citite

Cod galben de viituri până joi dimineața

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii I.N.H.G.A. au instituit Codul galben începând de astăzi, 8...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...
Ultima oră
Pe aceeași temă