Dupa o tacere de doua luni, principalele agentii de cercetare a opiniei publice au anuntat la inceputul acestei saptamani rezultatele sondajelor – primele de dupa referendumul din mai. Desi exista unele diferente semnificative (de exemplu cea dintre scorul PD anuntat de CURS si IMAS), cifrele sunt, ca ierarhie si ordin de marime, similare. Avand in vedere si faptul ca interviurile au fost realizate cvasisimultan, putem sa consideram ca, operand o simpla medie aritmetica a celor trei serii de date, avem un punct de plecare solid pentru o analiza a impactului produs de zarva suspendarii presedintelui asupra dinamicii electorale.
Daca ne raportam la sondajele din aprilie, constatam ca PD si-a consolidat trendul ascendent inceput o data cu separarea de PNL, aflandu-se acum la distanta apreciabila de urmatoarele partide. Aceasta inseamna ca strategia de gambit adoptata o data cu sacrificarea participarii la guvernare si tempoul acesteia au fost corecte. Practic, daca excludem din calcul eventuale derapaje si rasturnari de situatie, PD este in situatia ca, in eventualitatea unor alegeri anticipate, sa poata forma un guvern monocolor (cele cateva procente lipsa fiind asigurate din redistribuiri si traditionalele voturi ale minoritatilor).
PNL a mai pierdut cateva procente, dar nu in masura in care ne-am fi putut astepta, judecand dupa scorul dezastruos inregistrat la referendum si mai ales dupa reactia unei parti a propriului electorat – cea care a votat impotriva demiterii. Structura socio-demografica a electoratului ramas (preponderent tanar, educat, cu statut social superior) indica faptul ca in acest moment nu putem vorbi despre o evolutie catastrofala a acestui partid. Atat timp cat PLD nu creste semnificativ (ii e greu sa se intample asta, cat timp partidul se multumeste cu rolul de acompaniament in aria interpretata de PD), PNL poate conta pe optiunile segmentului de electorat cu vederi liberale.
PSD a sperat ca actiunea in forta intreprinsa impotriva lui Traian Basescu sa-i readuca potentialele voturi pierdute in zona electoratului traditional. A aruncat in lupta pana si arma resuscitarii lui Ion Iliescu, care s-a simtit la mitingurile prereferendum ca in vremurile apuse de la inceputul anilor ‘90. Actiunea, lipsita de un mesaj coerent si credibil, nu a reusit, partidul continuand sa se zbata sub pragul de 20%.
UDMR se afla in sondaje (din nou) sub pragul fatidic de 5%, dar cu asta ne-am obisnuit. Aceasta formatiune avand darul de a-si mobiliza exemplar electoratul in preajma scrutinelor legislative, este probabil ca se va afla in bancile parlamentare si in viitoarea legislatura.
Partidele care au pierdut cel mai mult fata de situatia anterioara conflictului sunt PNG si PRM. Ambele inregistreaza acum cu aproximativ 50% mai putine optiuni decat in sondajele precedente. In privinta PNG, s-ar putea ca acest partid sa repete evolutia Aliantei pentru Romania din perioada 1997-2000. Ne amintim ca acel partid se situa la jumatatea ciclului electoral (ca si candidatul sau la presedintie) pe pozitia a doua in sondajele de opinie, pentru ca in cele din urma sa nu reuseasca sa depaseasca pragul electoral. Explicatia a fost ca ApR s-a hranit la un moment dat din satietatea manifestata de o parte a electoratului fata de figurile "clasice" ale esichierului politic, asumandu-si rolul de "a treia cale". Cand a fost sa aleaga, acelasi electorat a constatat si a sanctionat lipsa de mesaj si de continut a formatiunii respective.
Pe de alta parte, discursul justitiar-populist care a asigurat relativul succes al celor doua partide este tot mai mult preluat de Traian Basescu, personaj mai carismatic si mai credibil decat Becali si Vadim. Cel din urma nu mai reuseste, de la un timp, sa surprinda pe nimeni, urmand a sfarsi prin a-si plictisi pana si propriul electorat (a se vedea cotele de audienta ale postului de televiziune Cosmos).
