În afara partidelor care se autoproclama reprezentante ale minoritatilor etnice, respectiv UDMR si partidele rromilor, celelalte pretind in campanie electorala ca reprezinta pe toata lumea. Promit o educatie accesibila si de calitate, grija fata de sanatatea tuturor, administratie eficienta, acces egal la justitie impartiala, protectia drepturilor individuale si ale minoritatilor, locuri de munca platite incat sa poti macar supravietui, cresterea pensiilor, cresterea salariilor bugetarilor, impozite mai reduse pe venit sau macar pe veniturile salariatilor prost platiti, politie preventiv-protectiva, cel putin sute de kilometri de autostrada, dezvoltarea infrastructurii de gaze si canalizare, urbanizarea conditiilor din mediul rural, ba chiar si a celor din mediul urban (sic!). Aceste promisiuni legate de relatia stat-cetatean dureaza, de regula, pana dupa numararea voturilor.
Între doua campanii electorale, partidele ajunse la guvernare devin amnezice la agenda publica, iar cele aflate in opozitie nu stiu cum sa le ia mai repede locul. Dintr-o data, personajul principal al campaniilor: „cetatenii” reali pe care ii pupa fizic candidatii, se transforma cel mult in telespectatori bidimensionali care, destrupati fiind, au nevoie de circ, nu de „paine”. Tot ce conteaza este multimea celor care ii privesc. Chiar expertii in PR, perfect interesati, de altfel, le susura potentialilor clienti refrenul: „Cine nu este pe sticla nu exista”. Daca se intampla ca realitatea sa infirme ideologia, asa cum s-a intamplat in campania trecuta, cand monopolul PSD pe multe televiziuni ar fi trebuit sa ii arunce in neant pe „ceilalti”, partidele continua, in principal, acelasi ritual. Vin la putere, singure sau in coalitii. Fac distribuirea resurselor publice, stabilesc importanta domeniilor bugetare, stabilesc ierarhizarile salariale in domeniul public, aleg firme pentru contracte cu statul, toate acestea pe criterii de prioritate numai de ele stiute sau uneori din pur arbitrar. Odata ajunsi la inaltimile puterii, cetatenii dispar ca prin farmec pentru politicieni. Se vad multimi mici, amorfe si, eventual, deranjante. Pe aceasta cale, exodul populatiei spre munca in partea apuseana a Europei este mana cereasca. Cei care pleaca nu mai cer nimic, in schimb mai des-subtiaza bugetul, ca sa aiba ce redistribui guvernantii pe criteriile de mai sus. Au promis ei in campanie sanatate mai buna? În regula! Cateva firme de medicamente, aparatura medicala si de constructii vor beneficia de aceasta promisiune. Pacientii, medicii, asistentele, infirmierele, infinit mai putin. Pacientii afla ca de boli scapi dupa ce mori. Medicii si asistentele afla ca de saracie scapi fie prin banuti suplimentari de la pacienti, fie luandu-ti lumea in cap tot mai spre apus, unde, de exemplu, cu salariul pe o luna pentru ingrijirea unei singure persoane cu infirmitati castigi cat in 7 luni in Romania. Au promis in campanie educatie mai accesibila si mai buna? În regula! Cateva edituri, firme de panificatie si lactate, de computere si de constructii vor beneficia de aceasta promisiune. Elevii, studentii, invatatorii si profesorii nu. Administratia eficienta, urbanizarea ruralului si urbanului, sutele de kilometri de autostrazi sunt, de buna seama, tot atatea glume. Marile dispute nu sunt legate de „electoratul lor” si de „electoratul nostru”, ci de firmele lor si firmele noastre. Între timp, vom invata tot mai intens lectia amara a depopularii spitalelor de medici, a scolilor de profesori si, in destule cazuri, a localitatilor de alegatorii care si-au luat lumea in cap. În paranteza fie spus, nici partidele construite etnic nu sunt mai breze. Este de ajuns, de exemplu, sa mergi in judetele Harghita si Covasna ca sa te izbeasca decaderea, subdezvoltarea, adesea saracia lucie, mult mai evidenta si mai dura decat in sudul tarii. Locuitorii maghiari au, de buna seama, nevoie de multilingvism si multiculturalism. Dar categoric au mare nevoie de sanse sa lucreze, sa supravietuiasca demn si sa se dezvolte. De aceste „amanunte”, UDMR, mai niciodata in opozitie, nu pare afectata prea tare. Uniunea se ocupa de dimensiunea culturala. Este reprezentanta a spiritualitatii cetatenilor de etnie maghiara, nu a intereselor lor materiale „meschine”. Sau poate, cine stie, la fel ca fartatii lor intru politica, romanii din celelalte partide, mai gasesc ceva firme ale patronilor din propriul grup etnic. Partidele rromilor sunt inca si mai „abstracte” in intentiile lor, dar nu mai putin pragmatice in interesele proprii.
Între campanii electorale, cetatenii au cateva alternative: sa dispara din peisajul mioritic, sa ingane refrenul: „Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii”, sa fie reprezentati de organizatii neguvernamentale si nepolitice, sa ii bage in seama cate un ziarist pentru care lumea nu se circumscrie intre Bruxelles, aeroportul Otopeni si Casa Poporului, eventual un presedinte care macar el poate si trebuie sa fie reprezentantul politic al cetatenilor. Cum organizatiile neguvernamentale, la fel ca ziaristii civici, nu au putere, ci doar influenta, mai ramane sa i se ia si presedintelui o serie de prerogative si sa fie transformat in pur taietor de panglici la monumente si targuri de carte, ca sa putem ramane, in sfarsit, complet singuri din punct de vedere politic. Nu de puterea presedintelui trebuie sa ne temem, o data ce partidele au dovedit ca ne ignora, ci de golirea de sens a puterii de reprezentare cetateneasca a acestei inalte functii in stat!
Mihaela Miroiu, politolog
