Selecţionerul Anghel Iordănescu şi-a prelungit vineri contractul, astfel că noul acord este valabil până la finalul Campionatului European din 2016, informează preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Răzvan Burleanu, citat de Mediafax.
Burleanu a declarat, într-o conferinţă de presă, că semnarea contractului a fost „ doar o chestiune de timp”. Totodată, preşedintele FRF a precizat că este încântat să lucreze cu Anghel Iordănescu.
Citeşte şi: Un an fără înfrângere pentru naționala lui Anghel Iordănescu
„În această dimineaţă s-a semnat continuarea acordului cu selecţionerul Anghel Iordănescu. A fost doar o chestiune de timp, nu s-a pus problema financiară. Toţi ne-am dorit să continuăm, nu s-a ridicat o asemenea chestiune. Mă simt încântat să lucrez cu domnul Iordănescu. Din punct de vedere financiar a rămas acelaşi contract. Ne referim acum doar la prelungirea lui până după Campionatul European din Franţa. În ultima perioadă am avut ca obiectiv meciul cu Italia, urmează cantonamentul din iarnă, apoi am stabilit amicalul din martie şi urmează să mai perfectăm încă unul, acestea au fost discuţiile din ultima perioadă”, a spus Burleanu.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat la 29 octombrie prelungirea contractului selecţionerului Anghel Iordănescu, care expirase la finalul preliminariilor Campionatului European din 2016.
Citeşte şi: Anghel Iordănescu: În amicalul cu Italia sunt importante atât rezultatul, cât și jocul
Anghel Iordănescu se află la conducerea tehnică a echipei naţionale a României din octombrie 2014. CuIordănescu selecţioner, prima reprezentativă a obţinut calificarea la Euro-2016.