După o pauză de 8 ani, prima reprezentantivă a reușit să se califice la turneul final de anul viitor de la Paris, iar în plus a terminat anul fără înfrângere, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1997, atunci când selecționer era tot Anghel Iordănescu!
România a condus Italia în ultimul meci al anului pentru prima reprezentantivă, s-a văzut egalată și condusă de către „squadra azzurra”, dar Florin Andone a închis tabela în minutul 88 și a adus un egal pentru România. „A fost un test util împotriva unei echipe foarte bune și am obținut un rezultat echitabil. Normal că mai sunt lucruri de pus la punct în defensivă, dar vom mai avea și alte meciuri amicale și vom avea timp să le reglăm. Important e că ne-am bătut de la egal la egal cu italienii”, a spus Răzvan Raț la finalul partidei de la Bologna pentru Dolce Sport.
Cu această remiză în fața Italiei, România termină neînvinsă anul după disputarea a 7 partide oficiale sau de verificare, palmaresul fiind de 2 victorii și 5 remize. De precizat că la toate partidele din acest an, Anghel Iordănescu a condus prima reprezentantivă de pe banca tehnică, după ce i-a luat locul lui Victor Pițurcă, cel care a decis să plece la Al Ittihad în octombrie anul trecut.
Mutu vrea să revină la națională
Adrian Mutu, atacantul echipei indiene FC Pune, a vorbit la Dolce Sport despre speranțele sale de a prinde lotul echipei naționale pentru Campionatul European din vara anului viitor.
„E clar că nu sunt la nivelul la care aș vrea eu, la nivelul de care ar fi nevoie de mine la echipa națională. Dar îmi revin, am avut o perioadă lungă de inactivitate. Eu nu m-am retras din echipa națională și nu cred că o să mă retrag vreodată. Dacă o să fiu convocat, bineînțeles că o să răspund afirmativ, dar numai dacă sunt în formă. Altfel, nu are rost să vin așa… eu fiind unul dintre cei mai înfocați suporteri ai echipei naționale, nu vreau să vin doar așa, cu numele. Nu am nevoie de acte de caritate, pentru că am făcut destule pentru națională și naționala merită jucători în formă pentru Euro”, a spus Adrian Mutu.
România în urna a treia
În paralel cu partida tricolorilor de la Bologna s-au jucat ultimele două meciuri de baraj. Suedia, datorită unui Ibrahimovic în zi de graţie şi Ucraina sunt ultimele două formaţii care şi-au asigurat biletele pentru Euro.
În aceste condiţii, ştim exact cum arată componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi. România este, aşa cum se ştia, în urna a treia. Iată echipele calificate şi urnele din care vor face parte la tragerea la sorţi:
Urna 1: Franţa, Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia;
Urna 2: Italia, Rusia, Elveţia, Austria, Croaţia, Ucraina;
Urna 3: Cehia, Suedia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria;
Urna 4: Turcia, Irlanda, Islanda, Ţara Galilor, Albania, Irlanda de Nord.
Grupa uşoară pentru România
Portugalia
Elveţia
România
Albania
Grupa grea pentru tricolori
Germania
Italia
România
Turcia
Tragerea la sorţi a grupelor pentru turneul final al Campionatului European din 2016 va avea loc, pe 12 decembrie, la Palatul Congreselor din Paris. Turneul final al Campionatului European va avea loc între 10 iunie şi 10 iulie, în oraşe din Franţa.
Amenințări teroriste pentru amicalele de săptămâna aceasta
Un islamist rămas neidentificat a lansat o ameninţare cu caracter terorist înaintea meciului amical de fotbal Italia-România, dar partida, desfăşurată marţi seară în oraşul italian Bologna, nu a fost anulată, afirmă surse citate de presa italiană.
Potrivit site-urilor BolognaToday.it, CalcioWeb.it şi BlitzQuotidiano.it, cu puţin timp înainte de începerea meciului Italia-România un bărbat a sunat la Poliţia locală şi a spus: „Nu mai jucaţi partida, Allah este mare!”, informează Mediafax.
Autorităţile italiene au precizat că vocea părea a fi a unui străin, care deocamdată nu a fost identificat.
Italienii au luat măsuri speciale de securitate la meciul Italia-România, care s-a desfăşurat normal.
Meciul amical dintre reprezentativele Germaniei şi Olandei, programat marți seara, a fost anulat. Arena sportivă HDI din Hanovra a fost evacuată marţi seară, după găsirea unui colet suspect, care s-a dovedit a fi o valiză goală. Potrivit unor surse, meciul amical Germania-Olanda a fost anulat după primirea unui mesaj care semnala prezenţa unui dispozitiv exploziv.
Cancelarul Angela Merkel şi vicecancelarul Sigmar Gabriel au fost evacuaţi în siguranţă de pe stadion.
Și meciul amical de fotbal Belgia-Spania, programat marţi, de la ora 21.45, la Bruxelles, a fost anulat din cauza riscului sporit de atac terorist. Autortăţile belgiene au ridicat nivelul de alertă teroristă de la 2 la 3 (grav), pe o scară de 4, astfel că au recomandat anularea partidei de pe Stadionul Roi Baudouin.