14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPDL îşi schimbă garda

PDL îşi schimbă garda

Organizaţiile PDL din Transil­vania trec printr-o adevărată schimbare de gardă. O serie de foşti lideri au decis să facă un pas înapoi, după ce democrat-liberalii au obţinut rezultate slabe la alegerile de anul trecut. Un semnal interesant este acela că schimbările în cauză au loc în filiale care, totuşi, au obţinut rezultate electorale peste media naţională şi în contextul în care Transilvania rămâne cea mai puternică redută a PDL.

Deva: Noul şef, propulsat de la organizaţia de tineret

Noul şef al organizaţiei PDL ­Deva provine din rândul orga­ni­zaţiei de tineret. De altfel, noul preşedinte, Ioan Emanuel Clej, are doar 29 de ani. El a fost ales în urma unei curse solo, pentru că fostul preşedinte, Tiberiu Borca, nu a mai candidat. Această schimbare vine în contextul în care alianţa politică din care făcea parte PDL a pierdut Primăria Deva, condusă de Mircia Muntean, care a ajuns deputat democrat-liberal după ce a trecut pe la PNL şi pe la UNPR. Mircia Muntean a suferit o nouă lovitură în luna septembrie, când judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. În acest context, noul lider al PDL Deva are o misiune grea, aceea de a încerca să reconstruiască organizaţia în fruntea căreia a fost ales până la alegerile pentru Parlamentul European. „Mi-am propus să reformăm organizaţia locală a PDL Deva, să începem să fim o echipă şi să dăm un exemplu că avem o viziune, principii şi oameni de valoare, care pot contribui la buna dezvoltare a comunităţii. Încercăm să urmărim interesele comunităţii, fiindcă înţelegem că şi noi vom avea de câştigat”, a spus noul lider al PDL Deva.

El va organiza conducerea organizaţiei municipale pe comisii de specialitate, pentru a putea monitoriza mai uşor activitatea administraţiei locale. O altă schimbare a avut loc în Orăştie, unde fostul director al Colegiului Aurel Vlaicu, Cristian Călinescu, a devenit preşedinte al organizaţiei locale a PDL.

”Locotenenta” lui Falcă, la şefia PDL Arad

O schimbare asemănătoare a avut loc şi în PDL Arad. Viceprimarul Aradului, Geanina Pistru, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL. Ea va fi secondată de fostul ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, în prezent deputat, precum şi de fostul deputat Lucian Riviş-Tipei, unul dintre liderii marcanţi ai comunităţii neoprotestante din Transilvania şi din Banat. Geanina Pistru este şi soţia fostului secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, în prezent deputat.” Alături de mine a fost echipa mea, alcătuită din cei 115 preşedinţi de organizaţii din municipiu, pe care îi numesc ”primarii mei”.

Am o responsabilitate foarte mare odată cu alegerea mea în această funcţie”, a spus Geanina Pistru. Şi a candidat solo, după ce fostul deputat, Adrian Niţu, a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat. 

AVANTAJ

Susţinere pentru Falcă

Alegerea Geaninei Pistru reprezintă un avantaj pentru primarul Aradului, Gheorghe Falcă, în bătălia pentru şefia organizaţiei judeţene. Gheorghe Falcă îl va înfrunta pe preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu. Şi la nivelul organizaţiei judeţene a PDL va avea loc o schimbare de gardă, după ce socrul lui Gheorghe Falcă, fostul vicepremier, Gheorghe Seculici, a decis să se retragă. El a preluat conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Arad.

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă