10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialPatru francezi din zece susţin evitarea publicării de caricaturi cu Mahomed -...

Patru francezi din zece susţin evitarea publicării de caricaturi cu Mahomed – sondaj

Mai bine de patru din zece francezi (42%) apreciază că este necesară evitarea publicării caricaturilor cu Profetul Mahomed, iar jumătate (50%) susţin o limitare a libertăţii de exprimare pe Internet, potrivit unui sondaj publicat duminică, relatează AFP, citată de Mediafax.

În acest sondaj al Institutului Ifop publicat de către săptămânalul Le Journal du Dimanche (JDD), la o întrebare care aminteşte că "anumiţi musulmani se simt răniţi sau agresaţi de publicarea unor caricaturi cu Profetul Mahomed", 57% dintre cei chestionaţi afirmă că "trebuie să nu se ţină cont de aceste reacţii şi să continue să se publice acest tip de caricaturi", în timp ce 42% cred că "trebuie să se ţină cont de aceste reacţii şi să se evite publicarea acestui tip de caricaturi". Un procent nu a răspuns.

Jumătate (50%) dintre persoanele chestionate declară că susţin "o limitare a libertăţii de exprimare pe Internet şi pe reţelele de socializare", în timp ce 49% se opun, iar 1% dintre cei chestionaţi nu au o opinie.

În total 81 dintre persoanele intervievate susţin "retragerea cetăţeniei franceze celor cu două cetăţenii condamnaţi pentru acţiuni teroriste pe teritoriul francez", 68% sunt de acord cu "interzicerea revenirii în Franţa a cetăţenilor francezi suspectaţi că s-au dus să se bată în ţări sau regiuni controlate de către grupări teroriste" şi tot 68% privesc favorabil "interzicerea de a ieşi de pe teritoriu a cetăţenilor francezi suspectaţi că vor să se ducă în ţări sau regiuni controlate de grupări teroriste".

În schimb, 57% nu susţin "alte intervenţii militare franceze în Siria, Yemen sau Libia", iar 63% nu se pronunţă în favoarea unei "intensificări a operaţiunilor militare franceze în Irak".

Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 16-17 ianuarie, pe un eşantion de 1.003 persoane, şi este reprezentativ pentru populaţia franceză adultă (metoda cotelor).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă