-1.2 C
București
miercuri, 1 februarie 2023
AcasăSpecialPatru angajaţi ai Centrului de plasament Sfânta Maria din Capitală au fost...

Patru angajaţi ai Centrului de plasament Sfânta Maria din Capitală au fost arestaţi la domiciliu, alţi 10 sunt cercetaţi sub control judiciar

Dintre cei 14 angajaţi ai Centrului de plasament “Sfânta Maria” din Sectorul 1 reţinuţi vineri pentru că ar fi furat din mâncarea adolescentelor instituţionalizate şi le-ar fi internat în ospicii dacă îi "deranjau", patru au fost arestaţi la domiciliu, ceilalţi fiind cercetaţi sub control judiciar, decizia nefiind definitivă.

Procurorii anunţă că pe parcursul lunii iunie s-a început urmărirea penală faţă de 21 de persoane pentru rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu şi delapidare, cercetările continuând cu percheziţii ce au loc joi în 19 locaţii, una dintre acestea fiind o instituţie publică, anunţă parchetul.

"Actele de urmărire penală vizează modalitatea frauduloasă de funcţionare a sistemului de protecţie specială a copiilor instituţionalizaţi, în perioada 2014 – 2016 (ca urmare a unui denunţ formulat în luna noiembrie 2015), în cadrul unui centru din Bucureşti", anunţă într-un comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, citat de Mediafax.

Procurorii susţin că angajaţii centrului le-au pus în primejdie pe minorele de care ar fi trebuit să aibă grijă, prin "stabilirea şi administrarea unui tratament psihiatric cronic în lipsa unei examinări efective a minorelor, în scopul de a le reduce posibilităţile de a acţiona şi de a se exprima şi pentru a facilita astfel supravegherea minorelor de către angajaţi".

La centrul de plasament în cauză, din 37 de beneficiari, 22 aveau tratament psihiatric iar dintre aceştia opt nu au fost niciodată internaţi pentru afecţiuni psihice, iar cinci au fost internaţi doar pentru emiterea certificatului de orientare şcolară, explică parchetul, precizând că, atunci "când minorele manifestau un comportament de natură să-i ”deranjeze” pe angajaţii centrului erau internate, în baza unui bilet de trimitere emis de un medic psihiatru, la un spital de profil, în compartimentul sanatoriu, internările erau de aproximativ o lună, medicul psihiatru decidea cu privire la aceste trimiteri fără să examineze minorele, doar pentru că acestea îi deranjau pe angajaţii centrului".

Parchetul Capitalei susţine că tinerele nu erau hrănite corespunzător deşi aveau resursele necesare, alimentele fiind sustrase constant de angajaţii centrului, uneori fiind înlocuite cele din meniurile oficiale cu unele primite în exces şi cu termen redus de valabilitate. Minorele nu erau supravegheate cât se aflau în centru, ceea ce a permis să fie agresate de alte fete sau să plece, unele fiind astfel victime ale unor agresiuni sexuale, câteva dintre acestea fiind deja însărcinate.

De asemenea, anchetatorii spun că angajaţii centrului se foloseau abuziv de resursele destinate minorelor.

"Majoritatea angajaţilor îşi însuşesc în mod constant atât bunuri alimentare şi nealimentare (în general produse de curăţenie, medicamente, lenjerie),destinate beneficiarelor minore din fondurile bugetului local al sectorului 1, cât şi bunuri (alimentare, vestimentare, electrocasnice, cosmetice) sau sume de bani obţinute din sponsorizări sau donaţii", se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, "o parte dintre funcţionari primesc banii de cheltuială pentru beneficiare şi îi păstrează, remiţându-i ulterior doar parţial şi în etape, sau intermediază vânzarea către beneficiare a diferitelor produse (în general cosmetice) în cuantumul acestora: beneficiarele pot fi uşor induse în eroare cu privire la valoarea adevărată a bunurilor vândute; unele bunuri vândute provin în realitate din donaţii"

De asemenea, "când sunt organizate tabere, excursii sau alte activităţi de recreere, fondurile şi transportul destinate minorilor instituţionalizaţi sunt folosite şi pentru participarea la aceste activităţi în mod gratuit a membrilor de familie ai unor angajaţi ai centrului (educatori, şoferi, administrator, asistentă medicală) ", mai spun procurorii.

Anchetatorii precizează că autoturismele destinate transportului minorelor centrului sunt folosite frecvent în interesul personal al angajaţilor; din această cauză, de multe ori minorele trebuie să meargă la şcoală sau pentru a fi examinate medical cu transportul în comun, în condiţiile în care locaţia centului este relativ izolată.

Cele mai citite
00:00:59

Donald Trump se prevalează de al cincilea amendament al Constituției în depoziția pe care o face

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, este auzit spunând că nu a avut „absolut de ales” decât să accepte al cincilea amendament, care protejează...
00:00:59

Donald Trump se prevalează de al cincilea amendament al Constituției în depoziția pe care o face

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, este auzit spunând că nu a avut „absolut de ales” decât să accepte al cincilea amendament, care protejează...

Polonia și Țările Baltice se vor opune prezenţei sportivilor ruşi şi belarusi la Jocurile Olimpice de la Paris-2024

Polonia şi Țările Baltice (Lituania, Letonia, Estonia) se vor opune prezenței sportivilor ruși şi belarusi la Jocurile Olimpice de la Paris-2024, chiar şi sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă