15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPatronii din portul Constanţa strâng rândurile

Patronii din portul Constanţa strâng rândurile

Când Organizaţia Patronală Operatorul Portuar a criticat actuala conducere a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, conducerea acesteia a spus că este vorba despre numai câteva firme, prea puţine în raport cu cele care fac afaceri în zonă. Operatorii consideră că, pe fondul perioadei tulburi din Portul Constanţa, este necesară unirea lor într-o organizaţie puternică şi unitară care să poată purta discuţii la nivel înalt cu porturile lumii şi să poată stabili împreună cu Ministerele şi Autorităţile în domeniu strategia de dezvoltare şi funcţionare a Portului Constanţa. Astfel, în dată de 30.07.2013 au fost convocate o serie de companii ce activează pe platforme portuare în domenii de la operare mărfuri, construcţii offshore, până la remorcaj şi agenturare. „Având în vedere criză economică accentuată, posibilităţile de menţinere a Portului Constanţa competitiv pe pieţele în domeniu, lipsa de Master Plan şi intervenţiile repetate ale claselor politice, toţi participanţii au căzut de acord că este imperativă implicarea şi adoptarea unei poziţii clare. Drept urmare, Organizaţia Patronală numără în acest moment un număr de 30 membri”, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Printre ei, societăţi precum Socep, Comvex, Chimpex, Minmetal, North Star Shipping, CSCT, Schenker Romtrans, Oil Terminal, Decirom, Kronospan Zona liberă Constanţa, United Shipping Agency, Grup Servicii Petroliere, Romned Port Operator, APM Terminals România. Membrii organizaţiei spun că între atribuţiile sale se numără apărarea intereselor comune ale agenţilor economici din Portul Constanţa, inclusiv în legătură cu autorităţile administrative de la nivelul Portului sau de la un nivel superior.

Neagă implicarea politică

 „Suntem, în mod evident, interesaţi de îndeplinirea de către autorităţile portuare din Portul Constanţa a tuturor obligaţiilor care le revin, atât prin actele normative care le reglementează existent şi activitatea, cât şi prin diversele contracte sau alte acte juridice de drept privat pe care aceste autorităţi le-au încheiat. Organizaţia nu are nici o implicare politică sau publică de nici o altă natură decât aceea privind interesele operatorilor portuari din Portul Constanţa. Operatorul Portuar reprezintă, în mod public şi nediscriminatoriu, interesele tuturor tipurilor de activităţi economice majore prezente în Portul Constanţa”, spune sursa citată.

 

 

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă