Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) organizează marţi, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), evenimentul „Recviem pentru Muzeu”. Asociația ia atitudine faţă de decizia Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti de a nu suplimenta bugetul muzeului, fapt ce va duce la evacuarea patrimoniului muzeal din imobilul actual.
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au precizat, pe 5 iunie, pentru Mediafax că, având în vedere faptul că există o hotărâre definitivă şi executorie prin care clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) a fost retrocedată, dar şi că proprietarul a somat muzeul în privinţa întreruperii activităţii din 15 iunie, municipalitatea a luat măsuri de punere în siguranţă a patrimoniului, conform Legii 311/2003 (a muzeelor şi colecţiilor), prin promovarea unei hotărâri de Consiliu General de bugetare şi finanţare a lucrărilor specifice şi pregătire a unor spaţii adecvate de expunere şi conservare.
Prin nota de fundamentare din 23 mai, a fost solicitată Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), sub autoritatea căruia se află MNLR, alocarea sumei necesare închirierii unui nou spaţiu, dar şi transportului obiectelor de patrimoniu, conservării şi păstrării acestora.
„Din scrisoarea MNLR nr. 1593/23.05.2014, prin care se solicita asigurarea de urgenţă în bugetul instituţiei a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor ocazionate de eliberarea spaţiilor din incinta imobilului şi relocarea activităţii muzeale, rezultă un necesar total de suplimentare a bugetului instituţiei cu suma de 2.550 mii lei”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.
Solicitarea muzeului nu a fost însă aprobată în şedinţa CGMB din 30 mai. Proiectul de hotărâre pe această temă urmează să fie supus la vot, din nou, într-o şedinţă viitoare a CGMB, mai precizează PMB. Reprezentanţii PMB au mai arătat că, deoarece muncipalitatea nu deţine un spaţiu adecvat desfăşurării activităţii acestui muzeu, s-a solicitat Ministerului Culturii şi RAAPPS identificarea unui spaţiu adecvat, cele două instituţii răspunzând însă că nu dispun de un astfel de spaţiu.
La evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, echipa ARCEN propune lectura publică a unor fragmente reprezentative din operele lui Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Fragmentele care vor fi citite tratează problematica libertăţii, a adevărului, a curajului, a valorilor culturale, compunându-se într-un mesaj de care şi autorităţile publice ar trebui să ţină cont. La finalul evenimentului, ARCEN va deschide o petiţie adresată Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care se va solicita luarea unei decizii privind plata chiriei restante pe care MNLR o datorează proprietarului de drept al imobilului până în data de 15 iunie, stabilirea unui contract de închiriere între muzeu şi proprietarul imobilului din Bulevardul Dacia sau găsirea unui alt spaţiu de funcţionare pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române „care să respecte normele privind protecţia patrimoniului muzeal, închiderea instituţiei fiind o soluţie inacceptabilă”, se mai arată în comunicatul asociației.