Saptamana patimilor s-a prelungit pentru italieni dincolo de Pasti si abia in aceste zile ei vor cunoaste numele invingatorului oficial la scrutinul din 9-10 aprilie.
„Marti seara”, „miercuri” sau „cel tarziu joi”, ziua verdictului Curtii de Casatie nu era inca stiuta ieri si fiecare din ziarele din peninsula dadea propriul pronostic. In cursul zilei de ieri, cei cinci judecatori ai Biroului electoral central, apartinand Curtii de Casatie, au procedat la o ultima verificare a proceselor-verbale electorale si a buletinelor de vot contestate. Italia se afla deci intr-o saptamana capitala, cu o clasa politica sfasiata dupa refuzul actualului premier, Silvio Berlusconi, de a admite ca a pierdut alegerile. Retras pentru Pasti la vila sa luxoasa din Sardinia, el nu a renuntat sa conteste victoria coalitiei de centru-stanga a lui Romano Prodi. Liderul stangii, austerul „Il Professore”, care si-a petrecut sarbatorile pascale la vila din apropiere de Bologna, afiseaza, in schimb, o serenitate perfecta. Se lasa fotografiat si asigura ca lucreaza deja la viitorul sau guvern. Numai ca drumul este inca lung pana ca el sa se instaleze la „Palazzo Chigi”, sediul Presedintiei Consiliului de Ministri. Odata proclamat rezultatul, cele doua Camere ale noului Parlament vor trebui sa se reuneasca din 28 aprilie pentru alegerea presedintilor si apoi a unui nou presedinte al Republicii, care ii va succeda lui Carlo Azeglio Ciampi, 84 de ani, al carui mandat expira la 16 mai, presedintele fiind cel care va numi premierul. Oricum, castigatorii virtuali au inceput tratativele pentru repartizarea posturilor pe fondul manevrelor si presiunilor lui Silvio Berlusconi care, in ipoteza unei infrangeri oficiale, a lansat ideea negocierilor intre cele doua coalitii. Din Sardinia, el vorbea despre „deschiderea unui dialog intre centru-dreapta si centru-stanga asupra anumitor subiecte prioritare pentru tara, cum ar fi alegerea noului sef al statului, agenda economica si chestiunea irakiana”. Altfel, dreapta va fi constransa la „o opozitie dura si riguroasa, fara avantaj pentru nimeni”. Argumentul sau forte este ca fiecare dintre cele doua coalitii reprezinta cate o jumatate de tara. Dar Romano Prodi refuza pentru moment orice deschidere in acest sens. In acelasi timp insa, unii dintre aliatii sai lucreaza in secret pentru a obtine extinderea marjei de manevra a coalitiei. Pentru ca, daca magistratii vor confirma victoria lui Prodi, oferindu-i legitimitate, nu il vor putea ajuta si sa surmonteze multiplele obstacole care il asteapta, avand in vedere slaba majoritate de care dispune.