Am explicat in episodul trecut ce reprezinta taramul patagonez pentru mine. Un loc prea indepartat ca sa-l vizualizezi, unde se poate intampla orice. Oricat de absurd ar fi, tot pare posibil, real. Si este real. Din pacate, mult prea aproape de noi. Ne inconjoara si ne sufoca. Suntem patagonezi, de asta n-am scapat inca. In Patagonia Mea balamucul este asa de mare incat nu te poti plictisi.
La „performantele” de pana acum mai adaugam: neputinta, nedreptatea, ura, smintirea, josnicia, ipocrizia, disperarea, mocirla.
Numai in Patagonia Mea se putea intampla ca un terorist (+ crima organizata + escrocherie) sa iasa din tara si sa se evaporeze ca orice blatist, neprins de controlor, intre Ploiesti si Bucuresti. Absurdul nu era perfect daca fugarului nu i se facea dosar pentru trecerea frauduloasa a frontierei (fara sa ni se spuna pe unde a „iesit”). Fenomenul patagonez se petrece si invers: irakieni indezirabili pe 15 ani si expulzati acum 5 luni din tara sunt depistati din nou in locul de unde au fost trimisi acasa.
Numai patagonezii mei, bine dresati, dar si curiosi din fire, au fost in stare sa caste ochii 14 ore la „rafinata” nunta de la Izvorani (fara contract prenuptial) a unor bogati de carton, sorbindu-le giugiulelile si vorbele de prost gust si sa discute la serviciu o saptamana despre idealul unei eleve de liceu: maritisul cu un milionar in euro.
Si tot in febrila Mea Patagonie domnul Felix Grivco se considera in 2003 erou national, cand CNSAS i-a dat certificat de buna purtare.
Patagonia Mea era candva granarul Europei, iar in cartile de scoala elevii aflau ca rezervele ei de sare ar ajunge pentru toata omenirea cateva secole. Astazi Patagonia Mea importa sare si granarii au plecat la cules de capsuni.
In Patagonia Mea o femeie poate fi vazuta cu burta la nas, tinand in brate un sugar si cersind intre masinile ce asteapta la stop, fara sa verifice cineva daca n-are cumva o perna pe sub fusta si de ce chinuie in ploaie un sugar.
In Patagonia Mea piticii de ipsos sunt la mare pret, se incearca aclimatizarea bananierilor, palmierii isi extind aria, s-au „aclimatizat” pana si tornadele, un restaurant a fost botezat „Amnezia”, tiganca Expertiza a avut parte de o nunta la standarde europene, protestatarii se urca pe macarale si stalpi de inalta tensiune, Codul Fiscal iese de la Parlament cu malformatii (iar tirajul MO va fi trimis la topit), pensionarii cumpara pe credit televizoare cu plasma, apoi se intreaba de ce li s-a pus poprire pe pensie. Patagonia Mea, conform unui sondaj de opinie international, are cea mai joasa cota la bunele maniere. N-a aparut inca un sondaj despre politicieni grandomani si neciopliti. In Patagonia Mea orice stire trebuie citita printre randuri, mai ales ca patagonezii sunt si in ziaristica. Eroii patagonezilor mei sunt cei din lumea buna: smecherii, mitocanii, smenarii, sutii, regii mafiei tiganesti, garzile de corp ale mafiotilor, dansatoarele din buric, manelistii, proprietarii de matusi „Tamara”.
Noroc cu 1 ianuarie 2007, cand ne vom departa de tipul de societate patagonez. Adio bajbaiala! Limanul. Zarea. Performanta. Normalitatea.
Ce tara ar fi putut fi Patagonia Mea!
