17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPartidul te vrea şef

Partidul te vrea şef

Fosta şefă a Finanţelor Bistriţa-Năsăud, trimisă în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, participă la al treilea concurs pentru un post de conducere într-o de instituţie publică.  

Dina Suciu (PDL), care a condus, până de curând, din postura de director interimar, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, (după ce titularul postului, Sabin Ilieşi, a fost suspendat, fiind cercetat într-un dosar instrumentat de DNA), a rămas fără funcţie şi, implicit, şi fără loc de muncă. Totul după ce Curtea Constituţională (CC) a declarat neconstituţională modificarea Legii 188 privind statutul funcţionarilor publici.
Dina Suciu a trebuit să părăsească DGFP, în care a ajuns, iniţial, pe postul de director adjunct, iar apoi i-a fost delegată şefia întregii instituţii fiindcă au revenit la vechile locuri de muncă titularii. Rămasă fără loc de muncă în 25  mai 2010, Dina Suciu îşi caută altă instituţie pe care să o conducă, deşi nu recunoaşte acest lucru. „M-am întors în mediul privat. Asta este. Eu înţeleg să respect legea”, a declarat Dina Suciu. Deşi miercuri se afla la Bucureşti să-şi depună dosarul pentru concursul de comisar şef-adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, Dina Suciu a spus: „Nu ştiu de unde ştiţi. Nu pot vorbi acum!”, şi a închis telefonul.  Surse politice au declarat pentru „România Liberă” că Suciu a fost îndemnată să-şi depună dosarul pentru şefia Protecţiei Consumatorilor, iar concursul va avea loc în data de 21 iunie. Efortul făcut de Suciu ar putea fi zadarnic, deoarece, între timp, actualul şef al CJPC Bistriţa-Năsăud, Lorica Şut, a făcut o cerere adresată ANPC prin care solicită fie repusă în funcţia din care a fost destituită în data de 25 mai.  „În 2007, eu am dat concurs pentru funcţia de inspector-şef adjunct al OJPC şi l-am luat. Anul trecut, a apărut HG 294/2009 prin care instituţia a devenit Comisariat Judeţean, iar funcţia mea de comisar şef-adjunct. Conform art. 100 din Legea funcţionarilor publici, dacă nu s-au schimbat mai mult de 50% din atribuţiile postului, funcţionarul trebuie să fie repus în funcţie, iar în ce priveşte atribuţiile mele, acestea nu s-au schimbat deloc, doar denumirea”, a declarat Lorica Şut, care a adăugat că de-a lungul anilor, a dat, în total, şapte-opt concursuri pe acest post.  

De la o şefie la alta
Dina Suciu a candidat, iniţial, pentru postul de preşedinte-director al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate, însă nu a obţinut o notă suficient de mare ca să-l ia. Ulterior, a fost trimisă de PDL să fie adjunct la Finanţe. Ea are pe rol un proces la Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, acuzaţii din perioada în care era şefa Cooperativei de Credit „Antic” Bistriţa, şi un alt proces în care Curtea de Conturi o acuză de nereguli făcute în timp ce lucra în Primăria Bistriţa.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă