1.9 C
Bucharest
Monday, 4 December 2023
HomeSpecialParlamentul afgan a aprobat menţinerea trupelor străine în ţară în 2015

Parlamentul afgan a aprobat menţinerea trupelor străine în ţară în 2015

Parlamentul afgan a aprobat joi acordul care autorizează menţinerea a aproximativ 12.500 de militari străini în ţară într-un context de îngrijorare faţă de o intensificare a violenţelor din partea rebelilor, relatează Mediafax.

Acordul Bilateral de Securitate (BSA) cu Statele Unite şi un acord similar cu NATO au fost adoptate joi de Senat, după ce au fost adoptate duminică de către Adunarea Naţională.

Ele vor intra în vigoare după ce vor fi semnate de către preşedintele Ashraf Ghani, care le-a aprobat deja.

"Am aprobat cele două documente astăzi", a declarat pentru AFP Belgis Roshan, un senator afgan.

Potrivit lui Qadamuddin Nekpa, un purtător de cuvânt al Parlamentului, doar şapte senatori au votat împotriva acordurilor.

BSA a provocat numeroase fricţiuni între Kabul şi aliaţii săi occidentali în timpul preşedinţiei predecesorului lui Ghani, Hamid Karzai, care a refuzat să-l semneze.

Însă Ghani a semnat cu occidentalii a doua zi după ce a preluat puterea, dorind să pornească cu dreptul în relaţiile dintre Kabul şi Occident, principalul susţinător militar şi financiar al ţării devastatede un război de 13 ani.

Forţa NATO în Afganistan (ISAF), condusă de către Statele Unite – care furnizează cei mai numeroşi militari – urmează să-şi retragă majoritatea trupelor la sfârşitul anului.

Acest termen-limită marchează teoretic încheierea misiunii de luptă în Afganistan, cei 12.500 de militari urmând să se concentreze asupra formării şi susţinerii forţelor afgane.

Însă provoacă îngrijorare la Kabul, cu atât mai mult cu cât rebeliunea condusă de către talibani – pe care occidentalii i-au îndepărtat de la putere la sfârşitul lui 2001 – şi-a multiplicat atentatele în ţară, în ultima perioadă, dar mai ales în capitală. Un semn al contextului tensionat este faptul că Washintonul a prelungit recent cu un an misiunea de luptă a trupelor americane în Afganistan.

Un nou atac – un atentat sinucigaş cu maşină-capcană comis joi – asupra unui vehicul diplomatic britanic s-a soldat cu moartea a cel puţin cinci civili afgani şi unui britanic şi rănirea altor aproximativ 30 de persoane, potrivit poliţiei locale.

Cele mai citite

Păcatele lui Kissinger

„Despre morți, numai de bine” – ne îndeamnă un vechi obicei creștin. Ca unii care i-am lăudat lui Henry Kissinger abilitățile diplomatice, în strategia...

Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții românilor din SUA. Ar urma o întâlnire cu secretarul de stat Blinken

Premierul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiesc în SUA. Din imaginile...

Păcatele lui Kissinger

„Despre morți, numai de bine” – ne îndeamnă un vechi obicei creștin. Ca unii care i-am lăudat lui Henry Kissinger abilitățile diplomatice, în strategia...
Ultima oră
Pe aceeași temă