19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPapa Francisc pregătește o vizită la Washington

Papa Francisc pregătește o vizită la Washington

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îl va primi pe Papa Francisc la Casa Albă pe 23 septembrie, potrivit unui comunicat oficial citat de Mediafax.

Subiectele abordate de cei doi vizează problema sărăciei, cea a protejării mediului, teme legate de libertatea religioasă şi imigraţie, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Vizita istorică va fi a treia făcută de un suveran pontif la sediul Preşedinţiei Statelor Unite. Preşedintele Jimmy Carter s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea în Biroul Oval în anul 1979, iar preşedintele George W. Bush l-a primit pe Benedict al XVI-lea în 2008.

Obama şi Papa Francisc s-au întâlnit ultima dată în 2014, la Vatican.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă