19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPanterele Roz, „aşii“ jafurilor de diamante, revin pe Coasta de...

Panterele Roz, „aşii“ jafurilor de diamante, revin pe Coasta de Azur

În saloanele elegante ale Hotelului Carlton din Cannes, unde se afla o expoziţie de bijuterii, duminică, în plină zi, a fost comis unul dintre cele mai mari jafuri din Franţa. Genţi cu inele, ceasuri şi cercei, toate încrustate cu pietre preţioase, au fost furate de un singur bărbat, înarmat cu un pistol automat. Prejudiciul a fost estimat iniţial la 40 milioane euro. Poliţia anchetează dacă hold-up-ul este legat de recentele evadări din închisoare ale unor membri ai grupării criminale „Panterele Roz“, celebri pentru spectaculoase furturi de bijuterii în lumea întreagă.

Hotelul Carlton, gazda expoziţiei de bijuterii „Extraordinary diamonds”, a casei Leviev, specializată în diamante, a fost victima unui jaf armat duminică, în plină zi. Un bărbat înarmat a plecat din hotel cu bijuterii, o primă estimare cifrând prejudiciul la circa 40 milioane euro.

Este vorba de unul dintre cele mai mari hold-up-uri din Europa din ultimii ani şi un expert arată că această crimă survine evadărilor recente din închisoare ale unor presupuşi membri ai faimoasei bande „Panterele Roz“, autoare a numeroase furturi de bijuterii în lumea întreagă. Dacă cifra de 40 milioane euro este confirmată, o estimare provizorie fiind considerată încă „nefiabilă” până la calcularea reală a pierderii, acest jaf va deveni al doilea cel mai important din Franţa, din toate timpurile.

Furtul cel mai important a fost comis în decembrie 2008 în magazinul de bijuterii Harry Winston, pe bulevardul Montaigne din Paris. Valoarea bijuteriilor furate este estimată la 80 milioane euro. Înaintea acestui „furt al secolului”, recordul era deţinut de jefuitorii Băncii Franţei din Toulon, din decembrie 1982, cu 22,2 milioane euro.

Jaful de la Carlton de duminică seamănă cu ficţiunea cinematografică „Mâna cu valiză” (1955), semnată de Hitchcock, cu Cary Grant şi Grace Kelly, turnată parţial la Carlton, filmul redând o serie de furturi misterioase de bijuterii în hotelul de lux de pe Coasta de Azur. Carlton se află situat pe prestigioasa „Promenade de la Croissette”, ce se întinde pe o lungime de o milă şi jumătate de-a lungul Coastei de Azur, invadată tot timpul anului de bogaţi şi celebrităţi. Poziţia hotelului nu oferă doar o magnifică vedere spre mare, ci şi o ţintă facilă pentru hoţii de bijuterii, prezenţi în această zonă.

Ţinta – Casa Leviev

Potrivit unei surse apropiate anchetei – care a fost încredinţată poliţiei din Nisa, Casa Leviev este „prezentă pe Coasta de Azur în mod regulat”, în ultimii ani. Pe site-ul său de internet, Leviev, care potrivit presei israeliene aparţine magnatului evreu Lev Leviev, afirmă că are acces la pietrele preţioase considerate „printre cele mai excepţionale din lume”. Casa a deschis primul magazin la Londra, în anul 2006, pe Old Bond Street. Născut la Taşkent, venit în Israel în 1971, Lev Leviev, 56 ani, a făcut avere în domeniul diamantelor, înainte de a se lansa în imobiliare, televiziune şi carburanţi.

Faptele s-au comis într-o aripă a prestigiosului hotel de pe „Croisette” rezervată expoziţiilor temporare. Poliţia franceză apreciază că atacul poartă amprenta celebrului grup criminal Panterele Roz, autorii unor furturi de bijuterii în lumea întreagă.

La ora 11,30, a apărut un bărbat înarmat cu pistol automat şi faţa ascunsă de „o eşarfă sau bandană”, pe cap cu o caschetă, în timp ce la faţa locului se aflau mai multe persoane, între care şi agenţi de securitate. Surse ale Parchetului din Grasse precizează că „totul s-a petrecut foarte rapid cu şi fără violenţă” şi hoţul a dispărut cu mai multe sacoşe cu bijuterii şi ceasuri încrustate cu diamante. Poliţia din Cannes a precizat că nu a fost prevenită de organizarea expoziţiei, ceea ce nu este ceva obligatoriu, dar în general reprezintă un reflex frecvent din partea hotelurilor de pe Coasta de Azur.

La Cannes şi în regiune s-au produs şi alte furturi de bijuterii, în special în timpul celebrului Festival de film. În mai, un colier de diamante, în valoare de două milioane euro, aparţinând celebrei case elveţiene De Grisogno, a fost furat în timpul unei serate de prestigiu la Cap d’Antibes, în timpul festivalului de cinema. Câteva zile înainte, bijuterii ale casei Chopard, estimate la un milion de euro, au dispărut de la un hotel Novotel. Ele se aflau depuse în seiful unei camere a hotelului, ocupată de un angajat american al casei de bijuterii.

Furtul de pe aeroportul din Bruxelles

Europa a fost ţinta mai multor furturi de bijuterii în cursul ultimilor ani. Pe 18 februarie, în Belgia, opt răufăcători înarmaţi, cu cagule pe faţă şi îmbrăcaţi cu uniforme de poliţie, au intrat pe tarmacul aeroportului din Bruxelles, au atacat un avion al Helvetic Airways şi au furat diamante brute în valoare de 50 milioane euro. Totul a durat cinci minute şi nu s-a tras nici un foc de armă. Poliţia belgiană a relatat despre acest jaf spectaculos „bine pregătit, de profesionişti”.

Două vehicule de culoare neagră şi echipate cu girofaruri albastre au intrat pe tarmac în zona de descărcare a avionului elveţian şi s-au poziţionat în faţa furgonului de transportat valori al societăţii Brink’s. Atacatorii au ieşit din maşini şi, înarmaţi cu mitraliere, au ameninţat personalul avionului şi persoanele ce descărcau coletele. După ce au furat diamantele, au incendiat la periferia Bruxellesului maşinile folosite la furat şi au fugit cu altele. Hoţii erau mascaţi şi îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti. Atacul nu a fost întâmplător, au precizat atunci surse din comerţul cu diamante. Oricum, se înscrie printre principalele hold-up-uri din lume din ultimul deceniu.

În 1995, jefuitori s-au apropiat de un avion al Swissair la Bruxelles, la bordul unei maşini şi au furat un colet cu cinci saci bancari, în total 2 milioane de franci. Banii nu au fost găsiţi niciodată. În februarie 2005,pe aeroportul din Amsterdam, dintr-un vehicul al companiei KLM, au fost furate diamante şi bijuterii ce urmau să ajungă la Anvers, în valoare de circa 75 milioane euro. Dar recordul unui furt de diamante şi bijuterii rămâne cel comis deja în Belgia în februarie 2003, din seifurile Antwerp World Diamond Center (AWDC), în valoare de 100 milioane euro.

Totul trimite spre „Pantere”

Experţii consideră că hoţii specializaţi în furtul de bijuterii gravitează spre Coasta de Azur şi în special Cannes, unde există un adevărat flux de persoane bogate. Şi de la furtul de duminică până la Panterele Roz distanţa este mică, mai ales în lumina recentelor evadări din închisoare ale unor membri ai faimoasei grupări criminale.

Panterele Roz, grup specializat în furtul de bijuterii, originar din ţări din fosta Iugoslavie, acţionează la scară europeană şi nu numai. Banda a comis peste 150 de operaţiuni de jaf în Marea Britanie, Japonia, Elveţia şi în Dubai. Potrivit Interpol, membrii reţelei Panterelor Roz sunt principalii suspecţi într-o serie de furturi temerare. Grupul a vizat magazine de lux din Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi SUA, totalul pierderilor fiind de 330 milioane euro după 1999.

Interpolul în alertă

Un grup special al Interpol organizat pentru a lupta contra bandei Panterelor Roz, s-a reunit pentru schimbri de informaţii şi de elemente de anchetă privind cea mai redutabilă grupare a crimei organizate specializată în furtul de bijuterii în lume. Vânat din Japonia în Franţa, trecând prin Monaco, Elveţia şi Emirate, acest grup este compus din circa 100 de bărbaţi şi câteva femei.

Originari din Serbia şi Muntenegru, ei au devalizat cele mai mari bujuterii de pe glob. Câţiva dintre liderii lor au fost capturaţi în ultimii ani, în Franţa, Elveţia, Orientul Mijlociu şi Cipru.

Ultraviolenţi şi beneficiind de o logistică demnă de Hollywood, poligloţi şi înarmaţi asemenea port-avioanelor, Panterele Roz au devenit coşmarul poliţiilor la scară mondială. Aceste „feline” insesizabile au devenit un simbol al marelui banditism, lăsându-şi în urmă „victimele” la Paris, Geneva, Dubai, Saint-Tropez, Courcheval, Monaco…

Cele mai citite

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU