17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPână unde pot merge Ponta&Antonescu sau de ce se întoarce România cu...

Până unde pot merge Ponta&Antonescu sau de ce se întoarce România cu 66 de ani în urmă

Traian Băsescu trebuie să dispară de pe firmamentul politicii româneşti, indiferent cât de mult costă această operaţiune specială condusă de Ponta&Antonescu 

Cei doi vor să modifice post-factum regulile după care s-a desfăşurat Referendumul pentru demiterea preşedintelui în aşa fel încât să-şi adapteze necesităţile de partid la realitatea din teren. O reţetă folosită în România vreme de 50 de ani de regimul comunist, care în spatele Cortinei de Fier nu răspundea pentru politicile sale decât în faţa fraţilor mai mari de la Moscova. În România această practică a început odată cu alegerile din 19 noiembrie 1946, când scrutinul a fost total falsificat, iar comuniştii şi aliaţii lor au câştigat scrutinul cu 70 la sută. De fapt ţărăniştii obţinuseră majoritatea voturilor, dar manevrele de culise au fost puse la punct atât de bine de Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic, care a supravegheat de la Bucureşti transformarea ţării în colonie, încât în final rezultatele au fost inversate. România pare să-şi folosească reflexele de acum 66 de ani, când regulile existente erau încălcate fără scrupule, iar majoritatea câştigătoare putea face orice în spatele unor lideri care minţeau de dimineaţa până seara. Premierul Ponta, de pildă, după ce l-a asigurat pe şeful Comisiei Europene că Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni, s-a repezit să caute argumente pentru a demonstra că preşedintele trebuie declarat demis de Curtea Constituţională.

Ponta&Antonescu se întorc în timp nu doar pentru a-şi păstra privilegiile şi funcţiile, ci mai ales pentru a răspunde unor grupuri de interese care i-au propulsat în topul puterii şi care le-au pus în vedere că pentru ei nu mai există drumuri de întoarcere. Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor nu este singurul exponent al acestor grupuri, lângă el se află destui profesionişti ai serviciilor secrete, retraşi în afaceri sau la pensie. Există de asemenea în spatele cuplului Ponta&Antonescu, agenţi de influenţă care trăiesc pe spezele unor afacerişti cu relaţii în Est, dar şi oameni de afaceri îmbogăţiţi în tranziţie datorită poziţiilor deţinute care sponsorizează operaţiunea de înlăturare a lui Traian Băsescu.

Cei doi ar vrea să păstreze aparenţele, necesare în stadiul actual al operaţiunii de eliminarea a preşedintelui Traian Băsescu, de aceea Victor Ponta şi Crin Antonescu exersează încă discursul dublu, crezând că mai au vreo şansă de reabilitare. În capitalele occidentale România este, însă, privită din nou ca o ţară care nu are ce căuta în clubul UE, pentru că liderii ei una spun şi alta fac, pentru că este incapabilă să-şi respecte propriile reguli. USL nu vrea să recunoască nici măcar Referednul organizat de guvernul Ponta şi invalidat deBiroul Electoral Central fiindcă prezenţa la vot a fost de 46,2 la sută, deci sub pragul decis de Curtea Constituţională, de jumătate plus unu din totalul electoratului autohton. Această realitate matematică nu este, însă, recunoscută de liderii USL, iar Victor Ponta, Crin Antonescu şi cercul lor politic au făcut presiuni uriaşe asupra Curţii Constituţionale pentru a declara validitatea referendumului şi demiterea lui Traian Băsescu. La fel ca acum 66 de ani, USL vrea să schimbe realitatea, nu doar ca în comuna Lepşa din judeţul Vrancea, unde prezenţa la vot a fost de 250 la sută, datorită celor aproape 1000 de turişti care au dat buzna aici chiar în ziua Referendumului. USL ar fi vrut să modifice total situaţia cu ajutorul Curţii Constituţionale invocând fie datele recensământului pe care l-a contestat anul trecut, dar de care are nevoie acum, fiindcă ar putea scădea pragul şi ar putea duce la demiterea lui Traian Băsescu, fie pe baza Ordonanţei de Urgenţă emisă de Parlament înainte de suspendarea preşedintelui, prin care nu era necesar nici un fel cvorum.

Ponta&Antonescu au fost transformaţi în lideri kamikaze de cei care le proiectează şi finanţează operaţiunea specială de aruncare a preşedintelui Traian Băsescu peste bord, fiindcă viitorul lor politic este compromis de abuzurile făcute de când se află la putere:au intrat cu sacoşele pline de dinamită în fotoliul lui Băsescu, dar au aruncat în aer o ţară întreagă. Urmează a doua încercare.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Iohannis a numit-o pe Monica-Cecilia Sitaru ambasadoarea României în 11 țări africane

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 mai 2024, un decret prin care Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă