Venezuela. Prima în topul țărilor exportatoare de petrol din America Latină. Prima, la nivel mondial, din punct de vedere al resurselor bogate în petrol. Venezuela. 68% din produsele de bază lipsesc de pe piață. Poporul a ajuns la capătul puterilor. Proteste masive, arestări, ucideri, tortură, dictatură comunistă, „tipar” de țară bogată ajunsă sub pragul supraviețuirii decente.
„Tiparul“ decăderii
Sigur. Există o strategie de a integra Venezuela în sfera intereselor unor mari puteri, în această eră când conflictele militare generate de resursele de petrol și gaze sunt mai acerbe ca oricând, acestea constituind axa noii ordini mondiale. Însă politicienii împietriți în experimente comuniste nu reușesc să găsească soluții în folosul poporului, care este victimă a tuturor, și din exterior, și din interior.
„Tiparul” decăderii este arhicunoscut: cozile! Emblema regimurilor pe cale de a-și pierde legitimitatea, din moment ce nu mai sunt în stare nici să asigure hrana de bază a poporului. Populația intră într-o cursă pentru a-și procura produsele de necesitate zilnică, stă la cozi interminabile, zi și noapte. Într-o țară cu asemenea resurse de energie, curentul se asigură doar pentru câteva ore pe zi. Un raport al FMI, organismul care întotdeauna ia „temperatura” unor astfel de crize generate, arată că în Venezuela este o penurie a 68% din produsele de bază, 25% din populație a ajuns sub pragul sărăciei, iar inflaţia a scăpat de sub control, atinge 1.660% în 2017.
Criza economică din Venezuela a început în urmă cu peste doi ani, când prețul petrolului a coborât considerabil. Țițeiul reprezintă 90% din exportul Venezuelei, iar scăderea prețului la petrol a însemnat prăbușirea veniturilor guvernamentale. Obstrucționat, ținut în chingi, a fost și fostul lider, Hugo Chavez, al cărui moștenitor desemnat este Maduro, dar acesta reușea să țină crizele sub control prin imensa popularitate și câteva „trucuri”, cum ar fi subvenționarea alimentelor. Pentru că, oricât de mult ar iubi poporul un președinte, foamea devenită cronică scoate oamenii în stradă. Subvenționarea alimentelor nu poate să țină mult. Inevitabil, duce la o penurie, generând contrabanda. Astfel, de unde foametea amenința numai populația săracă, s-a întins ca un spectru peste întreaga țară. „Tiparul” Chile, aplicat pas cu pas. Numai că, în Venezuela, armata și-a declarat sprijinul necondiționat pentru președintele Maduro, spre deosebire de Chile, unde armata a dat o lovitură de stat pe fondul crizei economice.
Războaiele pâinii
Administrația președintelui Maduro, susținută de armată, se îndreaptă către cea mai dură formă a dictaturilor comuniste. Oamenii au ajuns să fie împușcați pentru că încearcă să fure pâine! De un an, rafturile magazinelor din Venezuela sunt aproape goale, iar produsele de strictă necesitate se dobândesc cu eforturi și riscuri inimaginabile. Protestele de stradă se țin lanț, și aproape întotdeauna se ajunge la violențe cu forțele de ordine. Maduro a luat măsurile de criză pe care toate regimurile comuniste aflate în cădere liberă le-au luat, fără să rezolve situația, cum a fost deja demonstrat: scurtarea săptămânii de muncă, raționalizarea alimentelor, raționalizarea energiei electrice, combinate cu atacuri verbale la adresa „imperialiștilor”. Toate deja văzute, simțite, expirate. Nu mai au priză la un popor înfometat, victimă a războiului între propriul regim și un dușman nepalpabil, „de serviciu” pentru eșecurile comuniste.
Combaterea contrabandei a luat forma unui război intern, pe care l-a dus și Salvador Allende în Chile. Soldaţi şi inspectori ai regimului fac razii la producătorii de pâine, pentru a vedea dacă se respectă directiva ca 90% din rezervele de grâu să fie folosite pentru pâine, nu pentru produse scumpe de patiserie, pentru „oligarhi”. „Cei care se află în spatele războiului pâinii vor plăti şi să nu-i aud că se vor plânge de persecuţie politică”, a amenințat preşedintele Nicolas Maduro.
Muncă obligatorie în agricultură
Guvernul de la Caracas merge pe urmele marilor „vizionari” comuniști, care au combătut crizele generate de propriile politici defectuoase obligând populația să devină sclavă pe „plantație”. Un decret prezidențial poate obliga practic orice cetățean să muncească în agricultură, pentru a contribui la ieșirea țării din criza alimentară și pentru a face rost, prin muncă „cinstită”, și de hrană pentru familie. Conform decretului, oricare cetățean, indiferent unde lucrează, în companii publice sau private, trebuie să se prezinte, când i se cere, la „organizațiile sponsorizate de stat, specializate în producția alimentară”, unde va trebui să-și aducă aportul la munca agricolă pentru o perioadă de cel puțin 60 de zile, după care contractele lor vor fi prelungite automat pentru încă 60 de zile, or li se va permite să revină la slujbele inițiale.
Cu asemenea măsuri de criză, populația Venezuelei a ieșit în stradă, cerând schimbarea regimului Maduro. Represiunea a fost pe măsură, politică și contramanifestanți, supervizată de Securitatea internă, Sebin. Închisorile s-au umplut cu prizonieri politici, lideri ai opoziției și peste o sută de activiști antiregim, care, în viziunea lui Maduro, colaborează cu „dușmanii națiunii, americanii, care vor să dea o lovitură de stat”. Americanii s-au implicat în multe țări pentru a ajuta la răsturnarea unor regimuri comuniste decadente, dar niciun lider al acestor țări nu s-a întrebat vreodată de ce le și iese „pasența”. În virtutea politicii „nu ne vindem țara”, regimul de la Caracas a reușit să alunge investitorii, americani sau nu, a dezvoltat o birocrație de import-export care practic a blocat acest domeniu, a ordonat retragerea ţării din Organizaţia Statelor Americane (OAS), unde era membră din 1951, a alungat companiile petroliere străine – Statoil din Norvegia şi Repsol din Spania, Chevron din SUA – care oricum dețineau pachete minoritare, dar aduceau un venit la stat. Acestea și-au repatriat angajații, pe fondul protestelor tot mai violente, care au dus la peste 30 de morți. Criza din Venezuela a atins noi dimensiuni dramatice, după ce Curtea Supremă a țării a preluat puterile Parlamentului, aflat sub controlul opoziției. Acum, regimul prezidenţial concentrează toate puterile – executivă, armată, judiciară şi legislativă. „Nicolas Maduro tocmai a comis o lovitură de stat”, a denunțat preşedintele Parlamentului venezuelean, Julio Borges.
Profil. Săraca țară bogată
Venezuela, țară cu 31 de milioane de locuitori, este una dintre cele mai bogate țări din America Latină și nu numai. Din punct devedere al resurselor de petrol și gaze, este numărul unu mondial. Ca exportator de petrol, este numărul unu din America de Sud. Mai are uriașe resurse de cărbune, fier, bauxită și aur. Cu toate acestea, din cauza „revoluției bolivariană” cu accente comuniste totalitariste, Venezuela este una dintre cele mai sărace. Fostul președinte Hugo Chavez, care a murit în 2013, l-a lăsat urmaș în revoluție pe Nicolas Maduro. Acesta însă nu se bucură de popularitatea lui Chavez, fiind ales cu o marjă mai mică de 2% în fața opozantului Henrique Capriles. Alianța de stânga a lui Maduro nu reușește să rezolve criza economică, optând pentru represiunea dură a manifestărilor de stradă.
