28.1 C
București
duminică, 5 iulie 2026
AcasăSpecialPacate la volan

Pacate la volan

Consiliul Pontifical pentru Pastorala Migrantilor si Itinerantilor a dat publicitatii un fel de "Cod Rutier" al Vaticanului saptamana trecuta. Acum, noi amanunte arata ca documentul imparte participantii la trafic in patru categorii, promoveaza noi reguli de conduita si recomanda credinciosilor trecerea de la "pastorala asteptarii" la "pastorala intalnirii".

Initiativa redactarii setului de reguli intitulat "Orientari pentru pastorala strazii" a fost prezentata direct de cardinalul Raffaele Martino, presedintele Consiliului pentru Migranti si Itineranti, si de monseniorul Agostino Marchetto, secretarul formatiunii. Motivul? Comportamentul total nepotrivit pe strada preocupa Biserica Catolica, care asista an de an la cresterea unei categorii de pacatosi inconstienti: automobilistii, motociclistii, adolescentii la bordul unor motociclete si biciclete, a explicat cotidianul italian La Repubblica.
Primul capitol al "Codului" este destinat calatorilor si, in special, soferilor. Potrivit Sfantului Scaun, o deplasare periculoasa in masina poate constitui un pacat. Iar "masinile tind sa scoata la suprafata latura primitiva a fiintelor umane". Vehiculele, atrage atentia Vaticanul, "in loc sa serveasca in mod prudent si etic pentru convietuire, solidaritate si servirea celorlalti", sunt adesea transformate in instrument de "abuz", de "dominare" asupra altora, de etalare a puterii si a banului. Denuntand "absenta curtoaziei, gesturile nepoliticoase, blasfemiile si incalcarile deliberate ale codului rutier" de care se fac vinovati unii automobilisti, textul afirma ca "nu trebuie uitata importanta semnului crucii, facut inainte de a pleca la drum". "Cine Il cunoaste pe Isus Hristos este prudent pe sosea", mai spune Vaticanul, explicand ca pe strada este nevoie si de "protectie divina", avand in vedere ca numai in anul 2000 au murit 1.260.000 de persoane din cauza accidentelor rutiere, 90% dintre acestea producandu-se din cauza unor "erori umane". Dar asta nu inseamna ca, daca va faceti semnul crucii si spuneti o rugaciune inainte de drum, veti beneficia de un glob divin de protectie. Prin urmare, atentie la trafic si la adaptarea vitezei!
Pe de alta parte, manualul se refera la pericolul pe care il reprezinta minimasinile (citycar), care pot fi conduse fara permis si sunt incredintate tinerilor si adultilor care nu au carnet de conducere, precum si ciclomotoarele si motocicletele. si contureaza zece porunci pentru soferi, cea mai importanta fiind "sa nu ucizi".

Cele mai citite

Robert Sighiartău: Nicușor Dan s-a comportat ca un președinte părtinitor, nu ca un mediator în criza politică

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat că președintele Nicușor Dan a avut o atitudine părtinitoare în criza politică declanșată prin demiterea Guvernului...

Schimb de acuzații în Ungaria. Viktor Orban vorbește despre „derapaj spre dictatură” sub guvernarea Tisza

Fostul premier ungar Viktor Orban îl acuză pe actualul șef al guvernului, Peter Magyar, de instaurarea unei dictaturi în Ungaria, în contextul tensiunilor tot...

Un avion Delta a trecut printr-un foc de artificii, înainte de a ajunge pe pistă

Zborul s-a încheiat fără probleme, iar pasagerii și echipajul nu au fost puși în pericolUn avion aparținând companiei Delta Air Lines, care efectua cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă