14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialOstaticii francezi din Niger au fost eliberaţi în schimbul a 20 de...

Ostaticii francezi din Niger au fost eliberaţi în schimbul a 20 de milioane de euro

Peste 20 de milioane de euro au fost plătiţi, marţi, în schimbul eliberării celor patru ostatici francezi răpiţi din septembrie 2010, în nordul Nigerului, de către islamişti înarmaţi, transmite Mediafax.

“Între 20 şi 25 de milioane de euro au fost plătiţi în schimbul eliberării ostaticilor francezi”, a declarat o sursă apropiată negociatorilor.

Potrivit sursei citate, sumă a fost plătită atât răpitorilor, cât şi intermediarilor care au participat la eliberarea ostaticilor. Sursa nu a precizat de unde provin banii, iar Franţa a dezminţit oficial că ar fi plătit vreo răscumpărare.

Potrivit unui mediator malian – care a participat la începutul anului 2011 la negocierile de eliberare a trei ostatici răpiţi în acelaşi timp cu cei patru francezi care au fost eliberaţi marţi – “13,5 milioane de euro” au fost plătiţi atunci. “Prin urmare, în opinia mea, între 20 şi 25 de milioane de euro este o sumă bună”, a declarat el pentru AFP.

Cei patru foşti ostatici francezi au plecat miercuri dimineaţa de pe aeroportul de la Niamey (Niger), la bordul unui avion, cu direcţia Paris.

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă