Un raport intocmit de Corpul de Control al Prefecturii Timis privind o serie de presupuse nereguli legate de achizitiile publice din cadrul Primariei orasului Sannicolau Mare va ajunge pe masa PNA. Acest lucru a fost anuntat de catre seful echipei care a efectuat verificarile, Laviniu Bedrosian.
Astfel, de mai bine de doi ani, consilierii locali din oras sustin ca sunt disperati de lipsa de comunicare cu executivul Primariei, dar si de ilegalitatile pe care primarul PSD din Sannicolau Mare, Iosif Oncu, le-ar fi facut in mandatul trecut. O parte dintre membrii CL, aflati in Opozitie la vremea respectiva, au facut mai multe reclamatii la institutiile abilitate ale statului, la Ministerul Administratiei si Internelor, la cabinetul fostului prim-ministru si a fostului presedinte, la PNA, Parchet si Curtea de Conturi. Dosarele au fost trimise de la o institutie la alta, s-au tergiversat raspunsuri cu lunile, lasand totul in suspans.
Odata cu alegerile locale din iunie 2004, alaturi de Oncu, in executivul Primariei a fost ales si viceprimarul democrat Danut Groza. Acesta a afirmat ca noile foruri abilitate sa verifice cazul de la Sannicolau Mare vor face mai mult decat ce s-a facut inainte. In urma repetatelor sesizari facute in legislatura trecuta, o echipa a Curtii de Conturi s-a deplasat in zona pentru a face un control in cadrul administratiei locale, insa rezultatele nu ar fi fost nici pe departe cele reale, sustine Groza.
Raportul a fost contestat si a fost solicitata o echipa din alt judet. In luna aprilie a acestui an au fost trimisi aceeasi inspectori, care, de data aceasta, au scos la iveala prejudicii de miliarde de lei, inregistrate in perioada 2003-2004. Surse din cadrul Curtii de Conturi i-ar fi spus viceprimarului ca atatea nereguli nu au mai vazut la nici un control si ca nici un act verificat nu este in regula.
300 de pagini de ilegalitati
Corpul de Control al Prefecturii a primit raportul intocmit la ultima ancheta, care contine 300 de pagini. Sase aspecte importante au fost evidentiate de seful Corpului de Control, Laviniu Bedrosian. „Prima chestiune este ca din cele 350 de contracte de concesiune, 150 nu au avut aprobarea Consiliului Local, incalcandu-se, astfel, cinci legi importante referitoare la administratia publica”, a afirmat Bedrosian.
O alta ilegalitate ar fi asocierea cu 50 la suta a primarului Iosif Oncu la societatea de unde s-a cumparat preferential benzina, la un pret mai mare decat cel practicat de „Petrom”. Potrivit sursei citate, conflictul de interese in care s-a aflat edilul ar fi creat in acest mod un prejudiciu de peste 520 de milioane de lei.
Afaceri in familie
Mai mult, Oncu este acuzat ca are antecendente si in ceea ce priveste afacerile facute in familie. Potrivit raportului intocmit de Corpul de Control reiese ca sotia lui Oncu detine 50 la suta dintr-o spalatorie, unde se duceau hainele functionarilor locali. „Mai adaugam un prejudiciu de aproape 890 de milioane de lei”, a adaugat Bedrosian.
De asemenea, pentru ca familia sa sa fie mereu in castig, la Hotelul „Sport” din localitate, care este administrat de Primarie, ar fi fost numit sef fiul primarului. In categoria ilegalitatilor mentionate in raport se include si atribuirea directa a unor lucrari publice, fara a exista licitatii.
„Primarul si-a reparat si masina din banii publici si s-au mai platit 300 de milioane de lei”, a mai spus seful Corpului de Control din Prefectura. La acestea se adauga, printre altele, prejudiciul de 2,1 miliarde lei prin care s-au achizitionat 100.000 de litri de combustibil lichid de proasta calitate de la „Rafo” Onesti si cei un miliard de lei bagati in asociatia sportiva a orasului.
„Nu ma simt vinovat de nimic!”
„Baliverne”, „gainarii”, „rea-vointa”, „sabotori”, astfel a calificat Iosif Oncu raportul Curtii de Conturi si atacul continuu al consilierilor locali. „Din august 2003, Primaria functioneaza fara alesii locali pentru ca o parte din ei nu doresc decat ca eu sa nu mai fiu primar. Au facut asta inainte de campania electorala din 2004, dar oamenii tot pe mine m-au ales. Am fost primar si inainte de Revolutie, in 1981, iar de cand am revenit, pot sa spun ca eu am facut acest oras. Aveam o rata de 50 la suta a somajului, iar acum este zero. Am adus investitori importanti de care acum nu mai zice nimic”, a declarat primarul. Oncu a recunoscut, insa, ca s-au facut si greseli in acte, dar „nu exista cazuri de delapidare, mita sau furt”. „Am greseli, ca orice om, dar nu ma simt vinovat de nimic”, a adaugat edilul.
Intrebat daca sunt adevarate afacerile in care ar fi fost implicati membrii familiei sale, Oncu a spus ca, in ceea ce o priveste pe sotia sa, i-a deschis, impreuna cu un prieten, o curatatorie chimica pentru ca ramasese somera. „Fiul meu a terminat o facultate si a lucrat cu mine in Primarie. L-am numit pe el sef la Hotelul "Sport"pentru ca angajatii furau incasarile, iar in fiul meu am incredere. El aduce acum nu 80 de milioane pentru hotel, cat aduceau cei dinaintea lui, ci 400 de milioane”, a mai afirmat primarul din Sannicolau Mare.
Atac doar la primariile PSD?
PSD Timis, partid din care face parte edilul acuzat, a luat o pozitie de expectativa in ceea ce priveste acest scandal. „Este prematur sa ne pronuntam asupra controlului efectuat de organele abilitate, dar nu putem sa nu remarcam ca Prefectura, condusa de prefectul PNL Ovidiu Draganescu, se indreapta exclusiv spre primariile conduse de PSD”, a declarat purtatorul de cuvant al filialei partidului, Viorel Bota.