Ofensiva militară israeliană, lansată ca ripostă la tirurile din Gaza, intervine în plină campanie electorală în Israel şi pe fondul tentativei Autorităţii Palestiniene de a obţine un nou statut la ONU. Cu câteva zile înaintea tirurilor din Gaza, Israelul a fost provocat de Siria, care a vizat Platoul Golan.
Pentru Israel, pragul toleranţei la atacurile grupărilor armate palestiniene din Gaza a fost trecut în ziua când, după o lungă serie de atentate cu explozibili şi de tiruri de arme automate, o rachetă a rănit grav un ofiţer israelian. Statul evreu a ripostat prin raiduri aeriene punctuale. După mai multe săptămâni de escaladare, asasinarea-ţintă a lui Ahmad Jaabari, important şef militar al mişcării radicale Hamas, a demonstrat că Israelul a acceptat sfidarea lansată de guvernul din Gaza. Operaţiunea „Stâlpul apărării”, lansată la 14 noiembrie, este considerată cea mai importantă ofensivă israeliană din ultimii patru ani contra Fâşiei Gaza, unde Hamas se află la putere după ce a alungat în Cisiordania Autoritatea Palestiniană.
Conjunctura este foarte asemănătoare celei de la finele anului 2008. Atunci, în ajunul a ceea ce avea să devină operaţiunea „Plomb durci”, un anume Barack Obama era ales preşedinte al SUA, iar parlamentul israelian fusese dizolvat în vederea alegerilor anticipate. Între timp, multe elemente s-au schimbat. Ecuaţia politică, geopolitică şi internaţională s-a complicat: în Egipt, Mohamed Morsi, susţinut de Fraţii Musulmani, a fost ales preşedinte în locul lui Hosni Mubarak, Sinai a devenit o bază a Hamas şi un val de revolte destabilizează Siria, Libia şi Yemen, nu fără a fragiliza altele, cum este cazul Iordaniei. În pofida acestor evoluţii, pentru Israel problema se pune în termeni aproape identici – cum să menţină echilibrul terorii cu Hamas, până acum stăpânul, din ce în ce mai contestat al Fâşiei Gaza, Hamas refuzând orice compromis cu Israelul pentru a-şi păstra legitimitatea faţă de o Autoritate palestiniană uzată de 19 ani de negocieri cu statul evreu. Opţiunea diplomatică fiind exclusă, rămânea de găsit un savant dozaj de presiuni politice (prin intermediul Egiptului, care nu doreşte tulburări în zonă, şi a Qatarului, îngrijorat cu prioritate de ameninţarea iraniană şi de viitorul Siriei), economice şi militare pentru controlul conflictului dintre Israel şi Hamas.
Guvernul israelian era gata să tolereze un anumit nivel de provocare din partea Hamas sau a Jihadului islamic şi tirurile sporadice de rachete cu rază scurtă de acţiune şi de obuze lansate din Gaza nu antrenau decât o ripostă retorică atunci când viaţa israelienilor nu era ameninţată sau paralizată. Şi, fără a suferi represalii militare dure, Hamas a luat avânt în faţa populaţiei din Gaza şi a putut înfrunta în condiţii bune concurenţa crescândă a mişcărilor salafiste din Gaza. Blocada impusă de Israel a permis Hamas să restrângă controlul asupra Fâşiei Gaza, de unde a expulzat în iunie 2007 Autoritatea Palestiniană a preşedintelui Mahmud Abbas şi aparatul Fatah. Economia subterană a tunelelor de contrabandă prin Egipt se află sub controlul Hamas care obţine beneficii substanţiale. Cooperarea pentru contrabandă a consolidat relaţia Hamas cu traficanţii de arme şi grupările djihadiste din Sinai. Printre altele, mişcarea islamistă deţine un important stoc de rachete sol-aer de tip Grad.
Ultimatumul Hamas
Acordul tacit între facţiunea teroristă şi statul evreu prevala înaintea războiului din decembrie 2008-ianuarie 2009 şi în timpul celor patru ani care s-au scurs de atunci. Numai că, Hamas şi mişcările palestiniene radicale nu au încetat să testeze limitele Israelului cu scopul modificării raportului de forţe. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Potrivit analiştilor, calculul Hamas este că o confruntare ar putea da o lovitură fatală relaţiilor, şi aşa tensionate, dintre Israel şi Egipt. După „modelul” din 2009, când în urma operaţiunii israeliene Turcia a rupt brusc relaţiile cu Israelul, în pofida acordurilor militare şi politice bilaterale. „Egiptul trebuie să aleagă”, a fost mesajul trimis de un purtător de cuvânt al guvernului din Gaza către Cairo. Hamas, mişcare afiliată Fraţilor Musulmani egipteni, speră mult de la rudele ideologice. Concret, Egiptul şi-a chemat ambasadorul din Tel Aviv, Fraţii Musulmani s-au angajat într-o retorică anti-israeliană, în timp ce în teren, cu acordul puterii politice, ofiţerii egipteni şi israelieni conlucrează pentru împiedicarea atacurilort palestiniene contra Israelului. De la venirea la putere, Mohamed Morsi a descoperit că, independent de corupţia sa, Mubarak nu a făcut decât să analizeze la rece interesele geopolitice vitale ale ţării sale continuând alianţa americană şi pacea rece cu Israelul. Şi chiar dacă Egiptul şi-a schimbat regimul, demografia, geografia şi economia sunt aceleaşi. Mai mult, noii lideri din Cairo au descoperit că un stat palestinian ar afecta interesele naţionale egiptene, aşa că Morsi este silit să aleagă între o escaladare verbală şi salvarea acestor interese naţionale.
Rachete spre Tel Aviv
Pentru prima oară, Hamas a putut atinge Tel Aviv şi Ierusalim cu rachetele sale, la 15 noiembrie, or, un astfel de atac riscă să afecteze imaginea unui Israel inviolabil şi să compromită şansele electorale ale premierului israelian şi a ministrului său al Apărării. A fost suficientă o lovitură strălucită – lovitura aeriană din 14 noiembrie lansată de Tsahal, care l-a ucis pe Ahmed Al-Jabari, unul dintre cei mai puternici responsabili militari şi cel mai influent din Hamas, pentru ca regulile partidei de şah să fie complet bulversate. Zdruncinat de acest asasinat, Hamas, cu ierarhia bulversată, este confruntat cu o alegere fatidică -presat de o vastă coaliţie de militanţi din Gaza care cere răzbunare şi represalii, mişcarea ar putea ordona lansarea de tiruri de rachete Fajr-5 dezvoltate de Iran. Conştienţi de importanţa unui posibil atac contra Tel Aviv, liderii israelieni au pregătit totul pentru a-l evita. După uciderea lui Jabari a fost lansată faza următoare a acestui nou război, o ofensivă pentru distrugerea bunkerelor unde se află rachetele Fajr-5 ale Hamas. Aviaţia şi marina au bombardat şi distrus majoritatea rachetelor Fajr-5. De fabricaţie iraniană, cu o rază de 75 km, ele puteau atinge Tel Aviv şi regiunea înconjurătoare. „Constituiau o ameninţare strategică” a precizat ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak . Lovitura a fost dată indirect şi regimului de la Teheran care conta pe acest arsenal al Hamas în cadrul ripostei sale la un eventual atac israelian contra siturilor sale nucleare. Tel Aviv este un punct vital pentru candidaţii Netanyahu şi Barak – dacă oraşul-capitală financiară, culturală şi media a ţării este atacat cu succes, o mare parte a capitalului politic al premierului şi al ministrului Apărării va dispărea brusc.
Decizie electorală?
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ales lansarea operaţiunii militare la două luni şi jumătate de la alegerile legislative din Israel, profitând de consensul naţional, pentru că opinia publică este excedată de tirurile continue de rachete de peste 12 ani care paralizează regulat viaţa unui milion de locuitori din sudul ţării. Campania electorală se va duce pe problemele economice şi sociale, dar dreapta a profitat întotdeauna de tensiunile legate de securitate. Bombardamentele israeliene asupra Gaza s-au intensificat în ultimele zile, sâmbătă sediul guvernului Hamas fiind distrus, iar 20.000 de rezervişti au sosit la unităţile lor, majoritatea aflate la periferia enclavei palestiniene. Potrivit unui oficial militar, armata israeliană nu exclude opţiunea unei operaţiuni terestre în Gaza, până acum fiind chemaţi la unităţi peste 75.000 de rezervişti. Loviturile aeriene asupra Fâşiei Gaza au vizat şi locuinţa ministrului de Interne şi cartierul general al poliţiei Hamas, Universitatea Islamică şi stadionul Palestina. Comunitatea internaţională s-a mobilizat şi a insistat pentru încetarea ostilităţilor, în timp ce Iranul a chemat lumea islamică la „acţiuni represive” contra Israelului. Ambasadorul american la ONU, Susan Rice, a declarat susţinerea fermă a statului evreu de către SUA. Preşedintele Barack Obama a discutat telefonic cu premierul Netanyahu şi cu preşedintele egiptean. Cairo a condamnat operaţiunea israeliană care plasează noua putere egipteană într-o postură delicată. Ansamblul ţărilor arabe reprobează ofensiva Israelului.
Decapitarea
Mişcarea islamistă Hamas, la putere în Gaza, nu controlează toate facţiunile militare care activează pe teritoriul palestinian. Majoritatea rachetelor provenite din Gaza s-au datorat altor organizaţii, între care Djihadul islamic şi grupările salafiste, iar Hamas nu s-a aşteptat la această escaladă. Şeful aripii militare a Hamas, Ahmed Jaabari, a fost ucis într-un raid aerian care a marcat debutul operaţiunii Israelului contra islamiştilor înarmaţi din micul teritoriu palestinian, Gaza. Ahmed al Jabari era şeful operaţional al Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, braţul armat al mişcării islamiste, care exercită de facto puterea în Gaza. Este cel mai important personaj ucis de la invazia Gazei de către Israel în urmă cu patru ani. Martorii au declarat că Jaabari se deplasa pe o şosea îngustă de coastă când a explodat maşina în care se afla.
Sute de persoane şi personal de securitate au alergat la locul exploziei încercând să stingă focul, dar maşina a fost rapid carbonizată. Responsabili militari israelieni au precizat, sub acoperirea anonimatului, că Jabari a fost identificat „datorită unor informaţii precise” primite de câteva luni. De multă vreme se afla pe lista neagră a oamenilor cei mai căutaţi de statul evreu, fiind considerat autorul unei serii de atacuri, printre care răpirea soldatului israelian Gilad Schalit în 2006. Shin Beth, care i-a anunţat moartea, îl considera „responsabil de toate actele teroriste comise contra Israelului din Gaza de un deceniu”. În vârstă de 46 de ani, era înrudit cu Abdelaziz al-Rantissi, unul dintre fondatorii Hamas, ucis în 2004 de o rachetă israeliană. Jabari şi-a început cariera politică în Fatah, partidul naţionalist al lui Yasser Arafat, şi era considerat artizanul preluării controlului militar în Gaza de către Hamas, când, după săptămâni de lupte, combatanţii islamişti au expulzat Fatah, a lui Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii palestiniene din 2007. Şeful militar Hamas a fost vizat de armata israeliană în mai multe rânduri. În 2004, fiul său mai mare, fratele şi trei veri au murit în bombardarea casei sale. Domiciliul i-a fost din nou vizat în 2008.
Costuri exorbitante
Ultima ofensivă a Israelului asupra Fâşiei Gaza ar putea costa economia israeliană sute de milioane de shekeli (1 shekel – 0,20 euro), potrivit estimărilor bazate pe operaţiunea „Plomb durci” (2008-2009, între Israel şi Gaza) şi pe al doilea război din Liban (2006, între Hezbollah şi Israel). Responsabilii ministerelor Apărării şi Finanţelor pot estima costul ofensivei în Gaza deşi totul va depinde de durata operaţiunii „Stâlpul apărării” şi de durata luptelor. Există diferenţe importante între costurile loviturilor aeriene actuale în Gaza şi o operaţiune ca „Plomb durci”, la care au participat forţe terestre. Un război aerian, chiar cu susţinere navală, este în general mai puţin costisitor, chiar dacă armele utilizate ar putea fi mai scumpe decât tancurile şi artileria implicate într-o ofensivă terestră. Trebuie luate în considerare şi costurile indirecte ale unei astfel de operaţiuni, în special pierderile de productivitate legate de concediile rezerviştilor. O bună parte a sudului Israelului este afectat de ostilităţi şi uzinele şi birourile trebuie să-şi reducă activităţile sau să le închidă temporar. Şcolile sunt şi ele închise şi numeroşi părinţi au luat concediu pentru a-i păzi. Apoi trebuie luate în calcul şi distrugerile de imobile în urma atacurilor cu rachete. „Plomb durci” a durat 22 de zile şi a costat 753 milioane de euro.
