33.1 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialOmul de afaceri Cristian Burci, audiat în dosarul "Mită la PSD"

Omul de afaceri Cristian Burci, audiat în dosarul “Mită la PSD”

Omul de afaceri Cristian Burci a fost audiat, joi, la Curtea de Apel București, în calitate de martor în dosarul ”Mită la PSD”, informează Mediafax.

 În acest dosar, milionarul Ioan Niculae şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea-Stancu, sunt judecaţi pentru că ar fi finanţat ,în mod ilegal, campania prezidenţială a lui Mircea Geoană din 2009.

El a declarat, în cadrul audierii sale în dosarul “Mită la PSD”, că doar a ascultat propunerea făcută de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea-Stancu, ca mai mulţi afacerişti să sprijine PSD, dar nu a participat efectiv la discuţie.

În cadrul audierii, Burci a vorbit despre o discuţie interceptată de procurori, în cadrul căreia Bunea-Stancu îi vorbea despre posibilitatea ca mai mulţi oameni de afaceri să sprijine partidul, iar partidul să-i sprijine mai apoi pe aceştia.

“Bunea-Stancu voia să aducă în partid trei, patru mari oameni de afaceri care să susțină partidul. Am avut o discuție mai veche. (…) Se referea la sprijinul partidului de către oamenii de afaceri, iar cei din urmă să fie sprijiniți de partid prin contracte. (…) Pe vremea aceea Victor Ponta era şeful PSD. Discuția a avut loc în 2010, după alegeri”, a spus Burci în sala de judecată.

Discuţia la care face referire Burci apare în rechizitoriul procurorilor. Conform documentului citat, Bunea-Stancu i-ar fi zis lui Burci: “Am vorbit și cu Victor…Băi Victore…Să ne strângem trei, patru oameni. Tu, Ghiță și încă doi. Probabil Niculae și încă unul. Mai mult nu pot. Ca n-ai cum să-i ajuți pe toți că n-ai cum”.

În faţa instanţei Burci a explicat că acei oameni de afaceri la care se face referire ar fi trebuit să sprijine partidul financiar, iar aceştia “să fie sprijiniţi prin contacte”.

La ieşirea de la Curtea de Apel, Burci a spus: “Eu doar am ascultat. Citiţi cu atenţie declaraţia, o să vedeţi că eu ascultam, nu vorbeam.”

La termenul din 19 februarie, instanţa a dispus citarea cu mandat de aducere a lui Cristi Burci, având în vedere că nu s-a prezentat pentru a fi audiat. El a venit, însă, singur, joi, la Curtea de Apel Bucureşti.

Tot în 19 februarie, în dosarul “Mită la PSD”, a fost audiat senatorul Mircea Geoană, care a spus că nu a ştiut de încheierea vreunui contract între compania Interagro şi Insomar. El a subliniat că, în calitate de preşedinte al PSD, nu s-a ocupat de finanţarea campaniei electorale din 2009, când a candidat pentru funcţia de preşedinte al României.

Cele mai citite

Ședință comună a guvernelor României și Bavariei, în Germania. Participă prim-miniștrii Marcel Ciolacu și Markus Söder

Premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Statului Liber Bavaria, Markus Söder, vor conduce ședința comună a celor două guverne, în ziua de 18 iunie...

Cine este secretarul de stat din MApN care își bate joc de CSA Steaua București

De mai bine de trei ani, Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București a ajuns Cenușăreasa sportului românesc și, totodată, bătaia de joc...

ibis Styles, brandul orientat către design al Accor, anunță deschiderea ibis Styles Venus

ibis Styles, brandul orientat către design al Accor, anunță deschiderea ibis StylesVenus, primul hotel afiliat unui brand internațional care debutează pe litoralul românesc al...
Ultima oră
Pe aceeași temă