11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialOmul de afaceri Cornel Penescu, condamnat pentru corupţie, s-a prezentat la Poliţia...

Omul de afaceri Cornel Penescu, condamnat pentru corupţie, s-a prezentat la Poliţia Argeş

Omul de afaceri Cornel Penescu, condamnat definitiv la închisoare cu executare în dosarul de corupţie care l-a vizat şi pe fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, s-a prezentat, vineri seară, la arestul IPJ Argeş, însoţit de soţia, fiul şi fratele său, venind de la vila sa din Bascov, transmite Mediafax.

Citeşte şi VIDEO. Solomon: Merg direct la Craiova ca să mă predau. Sunt NEVINOVAT

Fostul finanţator al echipei FC Argeş a primit vestea condamnării defintive la trei ani de închisoare la vila sa din comuna argeşeană Bascov, de lângă Piteşti.

Ulterior, Cornel Penescu s-a urcat în maşină şi, însoţit de către soţia, fratele său mai mare, Ilie Penescu, şi de fiul său Andrei, dar şi de alţi membri ai familiei, a plecat spre Poliţia judeţeană din Piteşti.

La ieşirea din sediul IPJ Argeş, fiul lui Cornel penescu, Andrei, nu a dorit să comenteze decizia defintiivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care tatăl său a fost condamnat la închisoare şi a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii.

Reprezentanţii IPJ Argeş au confirmat, vineri seară, că Penescu a ajuns în arestul Poliţiei judeţene şi urmează să fie condus, încătuşat şi sub escortă, la Penitenciarul Colibaşi, din oraşul Mioveni, situat la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Piteşti, închisoare unde va executa pedeapsa de trei ani de închisoare pentru dare de mită.

Citeşte şi Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, condamnat definitiv la ÎNCHISOARE cu executare

La rândul său, senatorul PPDD Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, condamnat şi el definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, în acelaşi dosar, este aşteptat să se predea Poliţiei judeţene Dolj în cursul acestei seri sau în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Solomon a declarat, vineri după-amiază, imediat după aflarea sentinţei ,că se află în Bucureşti şi că urmează să meargă la Craiova, pentru a se preda şi a fi încarcerat.

Întrebat cum comentează decizia instanţei, Solomon a spus că nu are ce să mai comenteze, adăugând: “De ce aş mai comenta? Eu am spus că dacă 99 de persoane vinovate sunt achitate, n-am o problemă, dar dacă o singură persoană nevinovată e condamnată, e o problemă cu justiţia din ţara asta. Sunt nevinovat”, a conchis Solomon.

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie, potrivit unei decizii definitive luate vineri de instanţa supremă, aceeaşi pedeapsă fiind dispusă în cazul omului de afaceri Cornel Penescu.

Un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat, vineri, recursurile faţă de condamnările decise în 11 iulie de un complet de trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe.

Toate recursurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, astfel că Solomon, Penescu şi celelalte două persoane judecate rămân cu pedepsele dispuse anterior de ICCJ.

În 11 iulie, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon şi omul de afaceri Cornel Penescu au fost condamnaţi de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie.

Conform hotărârii din 11 iulie, Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mită.

ICCJ a dispus atunci condamnarea fostului primar şi la un an de închisoare pentru fals intelectual, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi.

Tot în cazul lui Solomon, instanţa a dispus confiscarea sumei de 50.000 de euro, reprezentând suma luată de acesta drept mită.

Cornel Penescu a primit atunci tot trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă