La 30 de ani, Lucian Dan Teodorovici este un autor format, care stapaneste mijloacele prozei si stie sa penduleze cu finete intre tristete si ironie, producand pagini care te fac sa plangi si in acelasi timp sa razi. Romanul sau probabil cel mai bine cunoscut, cu un titlu cam lung, dar voit asa, „Cu putin timp inaintea coborarii extraterestrilor printre noi” (Editura Polirom), are toate atributele unei proze derutante, inselatoare, precum un sapun care ne aluneca din mana de fiecare data cand incercam sa-l apucam. Cartea a fost reeditata acum, dupa o prima aparitie, din pacate putin vizibila. In prefata actualei editii, criticul literar Daniel Cristea Enache noteaza: „O apocalipsa derizorie, schitata in registrul alienarii… un roman excelent construit si scris, exploatand cu inteligenta, nerv epic si simt dramatic viata unui erou de rasu-plansu…”. Este chiar finalul prefetei care-l lanseaza pe autor spre interesul nostru.
Intr-adevar, Lucian Dan Teodorovici scrie simplu, fara ifose, dovedind chiar de la primele pagini talentul unui autor minimalist de buna calitate. Are oroare de cuvintele mari si probabil si de constructiile ramificate, prea elaborate, dar aceasta nu din cauza unui prea plin de sine demolator la adresa celorlalti, ci fiindca in opinia sa lucrurile, ca sa fie cu adevarat convingatoare si sa nu impovareze, trebuie doar schitate cu varful floretei, si nu cioplite dintr-un material dur. Forta unei scene pleaca mai degraba din naturaletea relatarii decat dintr-o minutioasa si fastuoasa punere in scena. Omul adevarat in aceasta lume tentanta, dar alienanta ajunge pana la urma sa semene cu un extraterestru. Asa este si eroul nostru, un alter ego al autorului, care bea, face amor, sufera, dar in toate se implica destul de putin fiindca, abulic, este de fapt strain chiar de propria sa esenta. Daca se priveste in oglinda, nu se recunoaste si, asa cum are tot timpul senzatia ca il priveste un extraterestru bizar de undeva din imensitatea spatiului cosmic, tot asa, aflandu-se intr-un bar, se uita la ceilalti musterii, mirat de trancaneala lor, neintelegand ca, totusi, le este contemporan.. Relatia cu fata iubita este la randul ei bizara, in asa fel incat, ajuns in fata unei evidente scandaloase, aceea de-a o vedea in pat cu altul, situatie care poate altui prozator i-ar fi inspirat pagini biciuitoare, eroului si autorului nostru ii infuzeaza un sentiment aproape de relaxare, lacrimile despre care spune ca au si inceput sa-i curga pe fata fiind doar un accesoriu ce nu lezeaza in profunzime fiinta extraterestrului nostru. Si sunt multe exemple de acest fel in carte. Avem de-a face cu un roman al unui protest discret si al unei revolte delicate fata de lumea vulgara si grabita in care nu-ti mai gasesti locul si agonizezi cu zambetul pe buze.
