Cu putin timp in urma, la Geneva a avut loc Salonul International al Inventicii, de unde si reprezentantii tarii noastre, si chiar din Cluj, s-au intors acasa cu numeroase medalii, atestand din nou spiritul creator al oamenilor de stiinta romani. Dar la acest mare eveniment mondial, un distins clujean, prof. univ. dr. Radu Munteanu, rectorul uneia dintre cele mai mari universitati tehnice din tara, dar in acelasi timp si un publicist si editor de presa cunoscut, a avut ideea fericita sa duca cu el, la Geneva, un volum bilingv (in romana si franceza), intitulat „Inventatori romani”. Autorul a plecat de la conceptia extrem de pozitiva – idee pe care o regasim si in introducerea lucrarii – si anume faptul ca: „Acum mai mult ca oricand cele doua culturi tind spre cultura unica a mileniului trei, sub semnul interdisciplinarului si al evolutiei. (…) Oamenii au inventat mereu pentru a trai mai mult si mai bine, iar tehnica a devenit cu timpul un domeniu distinct al culturii”.
Iar in ceea ce priveste continutul volumului, Radu Munteanu prezinta cititorilor 10 schite de portret ale unor mari inventatori romani, unii cunoscuti de acum in toata lumea, altii, intrati, pentru publicul larg, in umbrele uitarii. Este vorba despre: banateanul Traian Vuia, de la al carui prim zbor mecanic s-au implinit recent 100 de ani; nasaudeanul Traian Dragos, autor a peste 100 de inventii dintre care 32 au fost brevetate in Germania, revolutionand motorul Diesel si realizand un prototip cu combustie la temperaturi joase, iar in Cluj a fost si ctitorul primei scoli de subingineri electromecanici; moldoveanul Stefan Procopiu, in doua randuri propus pentru Premiul „Nobel” in domeniul fizicii; bucuresteanul Dragomir Hurmuzescu, de la carui nastere s-au implinit 140 de ani, un precursor al folosirii razelor X, el fiind si autorul electroscopului, dar si al unor studii de referinta privind efectul razelor X asupra copurilor electrizate; Gogu Constantinescu, fondatorul sonicitatii ca noua stiinta, autorul a peste 120 de inventii brevetate, intre el figurand si sistemul de tir sincron printre paletele elicei la avioane, convertorul sonic automat care inlocuieste cutia de viteze la automobile etc.; universitarul clujean Augustin Maior, nascut la Reghin (1882-1963) care a infiintat la Sibiu, in 1919, prima scoala de telefonie si telegrafie din Transilvania, domeniu la dezvoltarea caruia si-a adus o mare contributie, realizand inca in 1905, o premiera mondiala: transmisiuni multiple, suprapuse, prin curenti alternativi de inalta frecventa. Lista continua cu Petrache Poenaru, absolvent al Scolii Politehnice din Paris, care a brevetat, in 1827, primul toc rezervor din lume; Henri Coanda, cel care a invetat motorul si avionului cu reactie; Ioan St. Basgan, care este autorul a numeroase inventii legate de exploatarea petrolului.
Am redat foarte pe scurt cateva fapte din textele lui Radu Munteanu, cartea amintita avand darul nobil de a readuce in atentia opinie publice de la noi, dar mai ales din lume, cateva din figurile celebre ale tarii, care au demonstrat potentialul inteligentei romanesti si pe acest taram al inventicii.