Decizia directorului FBI, James Comey, de a informa Congresul în privinţa reluării anchetei în cazul e-mailurilor lui Hillary Clinton nu este compatibilă cu practicile de lungă durată ale Departamentului, avertizează oficiali ai Justiţiei americane, citaţi de Washington Post.
Comey a declarat oficialilor Departamentului de Justiţie că intenţionează să informeze legislatorii în privinţa descoperirii noilor e-mailuri. Oficialii Justiţiei din SUA i-au răspuns că poziţia departamentului este de a “nu face comentarii în privinţa unei investigaţii în curs. Şi de a nu lua măsuri care pot fi considerate că ar influenţa alegerile”, precizează Mediafax.
”Directorul Comey ne-a înţeles poziţia. Am luat cunoştinţă de asta din partea liderilor Justiţiei. Acest fapt a fost comunicat FBI-ului, iar Comey a luat independent decizia. El operează independent de Departamentul de Justiţie”, a mărturisit sub protecţia anonimatului un membru al Departamentului de Justiţie din SUA.
Biroul Federal pentru Investigaţii a transmis vineri o notificare oficială Comisiei Juridice a Senatului SUA în legătură cu ancheta care vizează utilizarea de către Hillary Clinton a unui server de mail privat în timp ce era secretar de Stat.
Comey a decis să informeze Congresul din SUA că va relua ancheta în cazul mailurilor private utilizate de candidatul democrat la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, în timp ce deţinea funcţia de secretar de Stat american din dou motive: un simţ al obligaţiilor legislatorilor şi o preocupare în faţa unor eventuale acuzaţii de muşamalizare a anchetei, din partea presei.