15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialOficial: Banca Centrală Europeană nu se află într-un război al valutelor

Oficial: Banca Centrală Europeană nu se află într-un război al valutelor

Șeful Băncii Austriei şi membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), Ewald Nowotny, a respins, miercuri, ideea că pe piaţa valutară ar avea loc un război, menită să susţină competitivitatea în Europa, relatează Mediafax.

“BCE, ca bancă centrală, nu are o politică valutară. Este un efect secundar al altor lucruri”, a declarat Nowotny la o conferinţă la Frankfurt, referindu-se la deprecierea din ultima perioadă a euro.

El a adăugat că ratele de schimb valutar nu sunt un factor major pentru economia mondială.

“Cred că este greşit să presupunem că ceea ce se întâmplă în prezent este un război valutar”, a mai spus bancherul.

Euro a scăzut miercuri la cel mai redus din ultimii 12 ani faţă de dolar, determinând creşterea cotaţiilor acţiunilor europene, investitorii anticipând câştiguri pentru exportatorii din regiune.

Politicile divergente ale băncilor centrale, cu programul de achiziţii de obligaţiuni al BCE care a debutat luni şi cu Rezerva Federală a SUA care ar putea începe în iunie să crească dobânzile, au dus la scăderea randamentelor obligaţiunilor din zona euro, în timp ce randamentele obligaţiunilor din SUA sunt în creştere.

Euro s-a depreciat miercuri cu peste 1%, la sub 1,06 dolari pe unitate, pentru prima oară de la începutul anului 2003.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă