18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialObama suplimentează efectivele de militari din Irak

Obama suplimentează efectivele de militari din Irak

Casa Albă a anunțat că președintele Barack Obama a autorizat vineri trimiterea a 1.500 de consilieri militari americani suplimentari în Irak pentru a antrena și asista forțele irakiene, inclusiv kurde, în lupta împotriva organizației Statul Islamic (SI)..

Obama a autorizat de asemenea desfășurarea soldaților americani în afara Bagdadului și orașului Erbil, capitala Kurdistanului irakian (nordul țării), unde ei se află la ora actuală, a precizat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al executivului american. Aceste trupe "nu vor fi angajate în lupte", a subliniat el, conform Agerpres.

Unii dintre acești consilieri vor fi desfășurați în provincia Anbar (vest), unde armata irakiană a trebuit să se retragă în această vară după ofensiva jihadiștilor SI, a precizat un responsabil militar pentru AFP.

Acești consilieri suplimentari vor începe să sosească în Irak în următoarele săptămâni, potrivit acestui responsabil.

Casa Albă a reamintit că trimiterea acestor consilieri se înscrie în strategia Statelor Unite "de susținere a partenerilor lor la fața locului" fără ca soldații americani să fie angajați în lupte, ''fără trupe combatante pe teren", așa cum a repetat Barack Obama.

Odată cu trimiterea acestor consilieri militari suplimentari, Statele Unite își dublează aproape contingentul în Irak.

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă