25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialObama semnează noul set de sancţiuni împotriva Coreii de Nord

Obama semnează noul set de sancţiuni împotriva Coreii de Nord

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a semnat joi legea, adoptată în urmă cu o săptămână de Congres, ce prevede noi sancţiuni contra Coreii de Nord, ca reacţie la al patrulea test nuclear al Phenianului. O serie de sancţiuni internaţionale şi americane adoptate după trei teste nucleare anterioare, în 2006, 2009 şi 2013, există deja contra Phenianului, aminteşte AFP, potrivit Agerpres

Dar noul text, ca răspuns la testul nuclear din 6 ianuarie, înăspreşte regimul de sancţiuni impuse de SUA, făcând obligatorii penalităţi ce erau până acum lăsate la discreţia preşedintelui. 

Aceste sancţiuni, care includ confiscarea activelor, interdicţia de viză şi refuzul contractelor publice americane, vizează orice persoană sau companie ce ajută regimul de la Phenian, mai ales în achiziţionarea de materiale pentru fabricarea armelor de distrugere în masă. 

Deşi toate entităţile ce oferă sprijin Coreii de Nord în aceste domenii pot fi sancţionate, va fi probabil “dificil” să fie pedepsite companii chineze legate de Phenian, a recunoscut Bob Corker, preşedintele republican al Comisiei pentru afaceri externe din Senat. 

“Scopul nu este de a pedepsi China”, a explicat el. “Dar dacă există entităţi ce ajută (regimul), şi ştim că există, ele vor fi pedepsite”, a asigurat el, cerând administraţiei Obama să fie inflexibilă.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă