Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a anunţat joi că autorizează impunerea unor restricţii în acordarea de vize de călătorie „ca răspuns la încălcarea în curs, de către Rusia, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, relatează AFP, conform Mediafax.
De asemenea, Obama a autorizat prin decret blocarea averilor „celor care sunt implicaţi în mod direct în destabilizarea Ucrainei, inclusiv în intervenţia militară din Crimeea”, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.
Reamintim faptul că, un consilier al preşedintelui Vladimir Putin a declarat la începutul săptămânii că Rusia deţine bonduri americane în valoare de 200 de miliarde de dolari, pe care le va ”arunca” pe piaţă, pentru a le scădea valoarea, în cazul în care SUA va impune restricţii de orice natură companiilor sau cetăţenilor ruşi.
Conform RIA Novosti, Sergei Glazyev a declarat că, în cazul impunerii unor sancţiuni, SUA va avea prima de suferit. ”Americanii ameninţă Rusia şi târăsc UE într-un război economic cu Rusia”, a spus Glazyev.