Declaraţia lui Victor Ponta, conform cǎreia a demarat negocierile cu UDMR pentru crearea unei majoritǎţi constitutionale, guvernamentale şi parlamentare a constituit singura surprizǎ realǎ a serii în care s-au anunţat rezultatele alegerilor. La prima vedere, a fi fost o pripealǎ din partea liderului social-democrat, care nu a crezut cǎ va obţine douǎ treimi din totalul mandatelor şi a cǎutat sǎ obţinǎ majoritatea necesarǎ revizuirii Constituţiei.
Ulterior, ideea cooptǎrii la guvernare a maghiarilor a cǎzut, la presiunile liberalilor şi a unei pǎrţi a liderilor social-democraţi, nemulţumiţi sǎ împartǎ puterea abia câştigatǎ. Dar Ponta nu renunţǎ la cooperare, cel puţin conform propriei declaraţii: “USL îşi reafirmǎ aceasta decizie, sǎ pǎstreze un dialog cu UDMR, care este singurul reprezentant politic al minoritǎţii maghiare în toate schimbǎrile pe care dorim sǎ le facem referitoare la Constituţie, la sistemul electoral, la drepturile şi libertǎţile fundamentale ale minoritǎţilor şi la descentralizarea şi dezvoltarea regionalǎ”. Aparent, nu e clar de ce are nevoie USL, formaţiune care, pentru prima datǎ dupǎ perioada ’90-’92, are ocazia sǎ asigure o majoritate aproape monocolorǎ (dacǎ ne referim la sigla sub care s-a participat la alegeri), de sprijinul altor forţe parlamentare.
Cheia stǎ în necesitatea revizuirii Constituţiei. Aceastǎ necesitate nu provine doar din nevoia diminuǎrii puterii unor instituţii care acum sunt mai degrabǎ ostile USL. La urma urmelor, e puţin probabilǎ adoptarea unei legi fundamentale cu mult timp înainte de încheierea mandatului actualului Preşedinte, iar trei dintre judecǎtorii Curţii Constituţionale vor fi înlocuiţi în cursul anului viitor, ceea ce ar putea face ca aceastǎ instituţie sǎ devinǎ “în mod natural” mai prietenoasǎ cu actualii guvernanţi. Existǎ însǎ disfuncţionalitǎţi obiective (împǎrţirea administrativǎ e doar una), a cǎror corecţie este necesarǎ pentru buna funcţionare a statului.
În plus, USL a promis şi revizuirea legislaţiei electorale, chiar în sesiunea ce începe în februarie. Dar este probabil, şi de dorit, ca viitoarea Constituţie sǎ defineascǎ mai clar atribuţiile specifice fiecǎrei Camere (asta, dacǎ nu se opteazǎ pentru trecerea la parlamentul unicameral – idee proastǎ, dupǎ pǎrerea mea). În aceste condiţii, dacǎ Senatul va deveni o camerǎ a reprezentanţilor regiunilor, se va impune adoptarea unor modalitǎţi diferite de alegere a membrilor fiecǎrei Camere, lucru de care trebuie ţinut cont în elaborarea noii legislaţii electorale.
Aşadar, revizuirea Constituţiei este necesarǎ şi urgentǎ. Se uitǎ însǎ cǎ nu e suficient votul a douǎ treimi din membrii fiecǎrei Camere, ci e nevoie şi de un referendum. Ori, dacǎ vorbim despre referendum, vorbim (din nou) despre cvorum. Cu alte cuvinte, trebuie aduse la urne peste 9 milioane de cetǎţeni, întreprindere care s-a dovedit în varǎ de nerealizat fǎrǎ sprijinul UDMR. Aş spune mai mult, cǎ succesul revizuirii este în pericol în condiţiile unei opoziţii ferme din partea PDL.
În principiu, chiar în condiţiile unui sprijin din partea majoritǎţii partidelor parlamentare, sunt sceptic în privinţa posibilitǎţii de a aduce la urne destui oameni încât sǎ se valideze referendumul. Trebuie amintit cǎ în 2003, când nu erau plecaţi din ţarǎ atât de mulţi români ca acum, a trebuit sǎ se recurgǎ la artificii cel puţin dubioase, şi numai faptul cǎ toate partidele s-au abţinut de la contestarea rezultatului a permis validarea.
Aparent, cel mai bun moment pentru convocarea referendumului ar fi cel al alegerilor prezidenţiale din 2014. Asta pentru cǎ Constituţia în sine este o mizǎ prea abstractǎ pentru majoritatea electoratului. Reversul medaliei ar fi suprapunerea dezbaterii prezidenţiale (prin definiţie antagonicǎ), ceea ce ar face puţin probabil consensul principalilor actori politici asupra Constituţiei.
În concluzie, dacǎ doreşte cu adevǎrat revizuirea Constituţiei, USL trebuie sǎ adopte o conduitǎ cât de cât prietenoasǎ faţǎ de firava opoziţie parlamentarǎ. Cu alte cuvinte, sǎ pǎstreze deschise punţile dialogului, sǎ renunţe la guvernarea prin ordonanţe şi tirania votului. Ceea ce, de altfel, n-ar fi deloc rǎu, cǎci rǎzboiul total dintre Opoziţie şi Putere, care a caracterizat scena politicǎ din ultimii trei ani, nu a adus nimic bun fostei Puteri, dar nici nouǎ, victimelor colaterale.
