22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialO comedie romantica

O comedie romantica

Desigur… poate ca… (Definitely, Maybe)
Productia: Marea Britanie, SUA, Franta 2008
Regia: Adam Brooks In distributie: Ryan Reynolds, Abigail Breslin, Isla Fisher, Rachel Weisz Distribuit de Ro Image 2000

"Stai, opreste-te aici! Fumai?!" izbucneste apasat precocea Maya (micuta Abigail Breslin din Little Miss Sunshine, aici fara ochelari si acea imbracaminte aberanta), intrerupand rememorarea visator-amara a tatalui ei. Poate ar trebui sa spunem ca parintele s-a trezit in strania postura de seherezada ca urmare a rugamintii fiicei de a-i povesti cum a cunoscut-o pe mama ei. si ca in prima secventa a acestui film Desigur… poate ca… Definitely, Maybe – cea mai recenta comedie romantica venita de la producatorii mega-hiturilor Notting Hill si Love, Actually – respectivul tata  (advertiser de succes undeva in Manhattan) desface un plic in care se afla actele care sa ii consfinteasca divortul de amintita mama. Ceea ce ar trebui sa ne avertizeze deja ca Definitely, Maybe nu e nici tocmai fals-zaharisit, nici grosier/ vulgar – adica apele statute in care se scalda de ceva vreme acele productii hollywoodiene care isi zic rom-com-uri. si ciudatenia nu se opreste aici. Caci istoria amoroasa a lui Will (Ryan Reynolds) se dezvaluie, treptat, asemenea uneia politiste, in care nu stii o buna bucata de timp care dintre insufletitele aparitii feminine, ce se perinda prin poveste, este cea aleasa si care e cea mai potrivita. Sa fie iubita din liceu, blondina Emily (Elizabeth Banks pe care ati mai vazut-o Spider-Man 2 & 3 si The 40 Year Old Virgin) lasata acasa, in Wisconsin cand junele entuziast Will pleaca la New York sa lucreze pentru campania prezidentiala (din ‘92) a lui Bill Clinton?! Sau zanateca si hazoasa colega de serviciu April – Isla Fisher (interpreta in The Wedding Crashers) cu care nu inceteaza sa se impunga pe parcursul lungilor ore de munca?! Ori, inflacarata si cruda jurnalista Summer (Rachel Weisz, superba, ca de obicei), incurcata cu mult mai varstnicul ei profesor – un Kevin Kline mult mai in forma decat l-am vazut de ceva  timp incoace?! Unul dintre meritele filmului – si al acestei strategii de tip mystery abordate –  e ca iti mentine destul timp curiozitatea si atentia treze, caci, asemenea nehotaratului si confuzului protagonist, nu iti dai seama din prima care ar fi alegerea potrivita.

 

Filmul reuseste cumva, chiar daca nici pe departe perfect, sa regaseasca ceva din spiritul mai aventuros, matur si autentic al genului de odinioara. Regizorul-scenarist Adam Brooks (care a mai scris, intre altele, la vehiculul pentru Meg Ryan numit French Kiss, dar si la Wimbledon si al doilea Bridget Jones),  a ales, pe langa neobisnuita constructie presupus enigmatica, ce duce la un suspans binevenit si, in genere, absent din asemenea filme, sa contureze niste personaje puternice, nuantate, care nu se auto-impart de la prima aparitie in cadru si primele vorbe rostite in bune si rele.

Campania in care se implica, total si inflacarat initial, tanarul abia iesit de pe bancile scolii pana sa dea, treptat, cu nasul de adevaratele fete ale politicii, functioneaza astfel ca un context extrem de eficace si iluminant pentru trecerea fireasca si, din nou, credibila spre o perspectiva mai cinica (dar nu fortata) si realista asupra lumii; ca si asupra relatiilor amoroase care sunt, totusi, centrul de interes al productiei. Iar Ryan Reynolds, baiat atletic, cu muschi frumos lucrati si look de vedeta a echipei de baschet a liceului, se descurca bine in postura – mai curand contre-emploi – de individ sovaielnic si nu chiar norocos ori pe faza.

Pana la urma, avem de-a face cu un filmulet simpatic care, in ciuda unor minusuri – in cap cu rolul mai curand artificial, de rezoneur/ comentator al fetitei, rol de care Abigail Breslin se achita cat de bine poate – abordeaza neobisnuit de onest si nuantat problema legaturilor intime, cu tot cu deceptiile si rateurile aferente. Chestie pe care cel mai adesea cinema-ul mainstream o inghesuie in sabloane indigeste.

Cele mai citite

Curtea Penală Internațională cere arestarea șefilor Hamas dar și a premierului Netanyahu

Curtea Penală Internațională (CPI) cere arestarea principalilor lideri ai grupării Hamas dar și a premierului Israelului, Benjamin Netanyahu. Karim Khan, procurorul șef al CPI, a...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă