Teatrul National dezvolta, in continuare, cu succes, un proiect demn de toata stima, "Teatru nou cu piese vechi". Ne propune sa ne amuzam de talcul inca foarte actual al scrierilor lui Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali.
Dibaciul modelator al limbajului, traducatorul si scriitorul Romulus Vulpescu si-a investit harul in restaurarea unor fragmente din textele "batranilor", Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali – unchiul lui nenea Iancu -, ei fiind printre primii nostri dramaturgi. Prin comedii de moravuri precum "Conversatii" (Faca), "Frantuzitele"(Millo) si "O repetitie moldoveneasca" (Caragiali), au impus calea teatrului romanesc in peisajul artei spectacolului din secolul al XIX-lea. Romulus Vulpescu a asamblat fragmente din scrierile inaintasilor, in special din "O repetitie moldoveneasca", in scopul de a ne atentiona ca "rumanismul" de atunci are corespondenta in cel de astazi, ca si in prezent limba romana e afectata de influente straine, ca snobismul si parvenitismul raman in actualitate. A reusit sa ne arate prin scenariul sau ca istoria repeta mereu metehnele ce au marcat diverse epoci.
Interpretare reusita
"Molto, gran’impressione" este o comedie spumoasa cu accente, insa, amare. Dan Tudor a regizat in termeni moderni scenariul. Din viziunea sa nu lipsesc cantecul si dansul, si nici o "proiectie" in final in ideea de a sublinia ca urmasii celor ce au initiat teatrul romanesc il slujesc, si astazi, cu aceeasi credinta. Viziunea sa regizorala denota inspiratie in multe gaguri si in antrenarea publicului printr-o relatie interactiva surprinzatoare. Prezenta printre spectatori a celor trei "dive": Elenca (Ileana Olteanu), Smaranda (Ilinca Goia) si Catinca (Monica Davidescu) se putea mai mult specula. Actritele sunt fermecatoare in "demoazelele" respective ce amintesc cu umor si de tipologii actuale. Regizorul a speculat ritmat si conventia de teatru in teatru. Spectacolul, totusi, debuteaza tern pentru ca poetul e caracterizat simplist de Ovidiu Cuncea chiar daca Magda Catone este excelenta in Tinca si Tomi Cristin in compozitia sa.
Dupa prima sa aparitie, Tomi Cristin creioneaza apoi cu multa finete portretul lui Costache Caragiali. "Vedetele" reprezentatiei sunt Ileana Stana Ionescu (doamna Mase) si Mircea Albulescu (sufleorul Boian), doi mari actori "pensionari" iubiti de public, care il cuceresc prin abilitatea accentelor comice plasate cu expresie si rostirea replicii gandita cu subtext. Din distributia ce implica 18 actori nu se pot uita momentele in care apar Daniel Badale (Dumitru) – un slujitor derutat de hachitele artistelor, Afrodita Androne (Leanca) – femeia ce spala podelele scenei pana se revolta, Silviu Oltean (Anton) – ce vorbeste in maghiara, Orodel Olaru – ce trebuia sa se travesteasca in Marghiolita, Razvan Oprea (Nicolau) si nici Oana Vanatoru, Raluca Petra, Dorin Andone, Armand Calota, Andrei Duban. Fiecaruia ii revin fie cateva replici, fie un monolog in care are prilejul de a se evidentia.
Decorul simplu datorat Florilenei Popescu – Farcasanu capata stralucire prin costumele viu colorate si sugestiv atribuite diverselor tipologii. Ar mai fi multe de spus despre acest spectacol, dar… spatiul tipografic nu ne permite.
