18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialO ambulanţă şi mai multe maşini sunt blocate în drumul spre Buzău

O ambulanţă şi mai multe maşini sunt blocate în drumul spre Buzău

O ambulanţă BGS şi mai multe maşini sunt blocate, sâmbătă, pe drumuri din judeţul Buzău, din cauza viscolului puternic, în timp ce mai multe trenuri sunt oprite în Gara Buzău, iar nouă localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, scrie MEDIAFAX.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sîrbescu, sâmbătă după-amiază, o ambulanţă BGS este blocată pe drumul judeţean 205 între localităţile Pietroasele şi Greceanca, o freză de la Drumuri Naţionale acţionând pentru a degaja şoseaua acoperită cu suluri de zăpadă, astfel încât autosanitara să-şi poată continua drumul.

 

De asemenea, alte trei maşini cu opt oameni sunt blocate în dreptul localităţii Verguleasa.

 

Conform lui Sârbescu, probleme sunt şi pe calea ferată. Astfel pe relaţia Buzău – Făurei, în dreptul localităţii Cilibia, două şine au fost rupte. Două trenuri au fost oprite în Gara Buzău, cursa 5105 Buzău – Făurei, cu 30 de călători, şi 1571 Bucureşti – Făurei – Galaţi, unde sunt circa o sută de oameni.

De asemenea, din cauza viscolului, în judeţul Buzău, sunt opt localităţi fără curent electric. Astfel, este afectată parţial localitatea Scorţoasa, în timp ce la Glodeanu Sărat, Breaza, Năeni, Căneşti, Chiliile, Florina şi Tisău localnicii nu au deloc curent electric în gospodării.

Conform lui Sârbescu, sâmbătă, au existat peste 40 de solicitări la Ambulanţă, în trei dintre cazuri autosanitarele plecând spre pacienţi cu antemergător.

În judeţul Buzău, la ora transmiterii acestei ştiri, sunt patru drumuri naţionale închise: DN 2 E85 între localităţile Căldăruşanca (limită judeţ Ialomiţa) – limită judeţ Vrancea închis începând cu ora 11.50, DN 22 între localităţile Râmnicu Sărat – Băile între km 0+00 şi km 30 +00 închis începând cu ora 06.00, DN 2C între localităţile Costeşti – Padina închis începând cu ora 10.00 şi DN 2B între localităţile Buzău – Brăila începând cu ora 10.45.

De asemenea, sunt impracticabile zece drumuri judeţene: unul închis de autorităţi, iar celălalt blocat de zăpadă şi viscol.

În prezent, în judeţul Buzău acţionează pentru deszăpezirea drumurilor naţionale 34 de utilaje, iar pentru curăţarea şoselelor judeţene 45 de utilaje, însă intervenţia este extrem de anevoioasă întrucât ninge încontinuu de mai multe ore, iar vântul suflă în rafale puternice, viscolind zăpada.

 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă