4.9 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialO afacere de răpire în familia regală saudită?

O afacere de răpire în familia regală saudită?

Într-un gest fără precedent, prinţul Sultan bin Turki a depus o plângere penală în Elveţia contra vărului său, prinţul Abdulaziz bin Fahd, afirmând că a fost grav rănit în urma răpirii sale care a avut loc în iunie 2003, lângă Geneva. O poveste ca în 1001 nopţi…

Membrii familiei regale saudite s-au mai confruntat cu scandaluri şi procese în trecut, dar este prima oară când un membru important îl acuză pe altul de o astfel de infracţiune gravă – răpire –  într-o  curte de justiţie europeană.

Potrivit Guardian, prinţul Sultan bin Turki a depus o plângere penală în Elveţia în care îşi acuză un văr, prinţul Abdulaziz bin Fahd, că l-a drogat şi a orchestrat răpirea lui în 2003, în apropiere de Geneva. Ambii sunt nepoţii fondatorului Arabiei Saudite, Abdulaziz Al Saud. Guardian precizează că redactorii săi au încercat să obţină un comentariu sau o confirmare asupra acestei informaţii şi au luat  legătura cu ambasadele saudite din Londra şi Geneva, au lăsat mesaje, dar nu au primit decât o precizare că „este o afacere privată între aceşti domni, nu o problemă a Ministerului de Externe”. 

Între două aripi ale instituţiei regale din Arabia Saudită există o rivalitate, iar prințul Sultan s-a remarcat prin susținerea unei politici reformiste. Prinţul Abdulaziz este fiul regelui Fahd, care a condus ţara între 1995 şi 2005. Revendicarea prinţului Sultan priveşte un şir de evenimente care datează din ianuarie 2002, când a început să acuze de corupţie Apărarea şi Internele. În mai 2003, el a anunţat că va ţine o conferinţă de presă la Geneva pentru a dezvălui amploarea corupţiei din Ministerul Apărării. O lună mai târziu, el a asistat la un eveniment organizat într-un palat aparţinând membrilor familiei regale saudite în Collonge-Bellerive, chiar în afara Genevei.

Răpit, arestat, supravegheat

Potrivit declaraţiilor prinţului Sultan, după o reuniune privată cu prinţul Abdulaziz şi Saleh al-Cheikh, actual ministru pentru afaceri islamice, au apărut cinci bărbaţi mascaţi din spatele draperiilor şi l-au atacat, lăsându-l inconştient. El precizează că a fost anesteziat, urcat într-un Boeing 747 ce aştepta pe aeroportul din Geneva şi adus la Riad. Prinţul Sultan precizează că a suferit complicaţii medicale şi după ce a ajuns la Riad a fost în stare critică cinci zile. A fost închis în  închisoarea de maximă securitate Al-Hai’r, unde a rămas mai multe luni, după care a fost autorizat să se întoarcă acasă şi plasat în arest la domiciliu. În afara unei declaraţii făcute la Al-Jazeera în 2004, nimeni nu a mai auzit vorbindu-se de el, până în 2010, când a fost transferat în SUA pentru tratament.

Prinţul Sultan susţine că după tratament a revenit în ţară, dar a  evadat din Arabia Saudită la finele anului 2010 şi a început să planifice o acţiune în justiţie contra celor pe care îi consideră responsabili de răpirea sa. Guar-dian relevă că tatăl prinţului Sultan a descoperit că prinţul Abdelaziz bin Turki era în spatele calvarului fiului său. De mai mulţi ani, acuzaţii reciproce au blocat orice tentativă de rezolvare a diferendului.

Clanul Sudairi

Acum, procesul promis de mult de prinţul Sultan merge înainte în Elveţia, graţie noii repartiţii a puterii în familia regală. Noul rege Salman şi prinţul Turki, tatăl prinţului Sultan, aparţin ramurii „celor şapte Sudairi”, şapte fii ai fostului rege Abdulaziz ibn Saoud, copii ai aceleiaşi soţii a acestuia, Sudairi. Prinţul Abdulaziz este şi el Sudairi, dar nu beneficiază de susţinerea membrilor superiori ai familiei regale.

Prinţul Sultan susţine plângerea cu dosarul său medical şi declaraţii de martori.  Afacerea riscă să declanşeze o dispută diplomatică între Elveţia şi Arabia Saudită pentru că prinţul Sultan acuză numeroase organe ale guvernului saudit că au fost implicate în răpirea sa, inclusiv generali din serviciile secrete, Ministerul de Interne, ambasada din Geneva şi Saudi Arabian Airlines, ca şi pe unii dintre prinţii cei mai importanţi şi influenţi din familia regală.

Război între veri

Prinţul Sultan bin Turki bin Abdulaziz Al Saoud, 47 ani, nepotul primului rege al Arabiei Saudite, cunoscut ca Ibn Saoud, a devenit faimos în 2002,  când a denunţat corupţia şi a lansat un apel public pentru reformă. Tatăl său, prinţul Turki, avea propriile probleme cu rudele regale şi a trăit în exil la Cairo şi în SUA numeroşi ani. Prinţul Turki aparţine clanului Sudairi, după numele uneia din soţiile regelui fondator al Arabiei Saudite, Hessah bin As-Sudairi, cu care a avut şapte copii şi care a format o puternică facţiune ce a guvernat ţara după asasinarea regelui Faysal, în 1975. Regele Salman, care a urcat la tron în acest an, este unul dintre ei. Într-o ţară unde legăturile de familie sunt extrem de importante, linia regală directă înseamnă influenţă, putere şi bogăţie.

Prinţul Abdulaziz bin Fahd bin Abdulaziz Al Saoud, 42 ani, este, de asemenea, nepotul lui Ibn Saoud şi fiul preferat al defunctului rege Fahd, care a domnit între 1995-2005. Dar nu provine din aripa Sudairi a familiei. Vastele sale interese comerciale cuprind Saudi Oger (construcţii) şi MBC (media). Deţine în SUA un portofoliu imobiliar de 1 miliard dolari, o reşedinţă în Kensington Palace Garden (sediul miliardarilor) din Londra, o flotilă de jeturi private şi este cunoscut pentru extravaganţele sale şi imaginea de playboy. 

Potrivit avocaţilor apărării, procurorul elveţian Stephane Grodecki a început deja procesul de interogare a martorilor care erau cu prinţul Sultan în timpul vizitei la Collonge-Bellerive, la 12 iunie 2003.

Cele mai citite

Ladislau Boloni, omagiu emoționant pentru Helmut Duckadam. „Parcă am primit o lovitură în inimă”

Decesul legendarului Helmut Duckadam a provocat un val de reacții emoționante în lumea fotbalului, inclusiv din partea fostului său coleg, Ladislau Boloni, care a...

Olaf Scholz promite sprijin militar de 685 milioane de dolari Ucrainei

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina, în valoare de 650 de milioane de euro (685 de...

Conflict între De Bruyne și Guardiola? Gary Neville sugerează tensiuni în vestiarul lui City

Manchester City traversează o perioadă de criză, iar Gary Neville crede că relația dintre Pep Guardiola și Kevin De Bruyne ar putea fi una...
Ultima oră
Pe aceeași temă