19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialNuţu şi Sile Cămătaru, noi condamnări la închisoare. Care sunt faptele

Nuţu şi Sile Cămătaru, noi condamnări la închisoare. Care sunt faptele

Fraţii Ion Balint şi Vasile Balint, cunoscuţi sub numele “Nuţu Cămătaru” şi “Sile Cămătaru”, au fost condamnaţi, vineri, la cinci ani de închisoare, respectiv şapte ani de închisoare, într-un dosar în care au fost trimişi în judecată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru infracţiuni de violenţă, informează Agerpres.

Totodată, liderul clanului “Sportivilor”, Radu Cristian Roşca zis “Roşca”, a primit 12 ani închisoare, în urma contopirii cu pedepse primite în alte dosare. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

Cei trei au fost trimişi în judecată în iulie 2013, alături de alţi 51 de interlopi, pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă. 

Pedepse cu executare au primit şi alţi interlopi implicaţi în acest dosar: Adrian Lucian Preda (fratele lui Eugen Preda) – 9 ani şi 6 luni, Stoica Alexandru Ionuţ – 12 ani, Andrei Cristian Bădulă – 10 ani şi 6 luni, Ion Gheorghe Ramiro – 9 ani şi 6 luni, Mircea Emil Băluţ – 9 ani şi 6 luni, Gabriel Robert Buşă – 8 ani, Nicuşor Dumitrescu – 8 ani şi 6 luni, Marian Sîrbu – 5 ani, Gigi Daniel Chiraş – 6 ani, Vasile Alexandru Răzvan – 8 ani, Adrian Răducu Bică – 7 ani şi 6 luni, Ion Dănuţ – 8 ani şi 2 luni, Remus Petrică Dincă – 4 ani, Nicholas Vitto Niculae – 4 ani, Lelu Florea – 5 ani închisoare, Cornel Schuster – 3 ani şi 9 luni, Dinu Alexandru – 5 ani, Florian Dragomir – 4 ani şi 6 luni, Cătălin Ion Părpălea – un an şi 10 luni, Emil Gabriel Iordache – 3 ani şi 9 luni, Fardin Amet – 4 ani închisoare, Amet Ridivan – 6 ani şi 8 luni, Amet Metin – un an şi 10 luni. 

Alţi interlopi au primit pedepse cu suspendare: Nuţu Mario Balint (fiul lui Sile Cămătaru) – 3 ani, Ion Mihai Tonciu – 3 ani, Petre Robert Florian – 3 ani, Robert Dan Costandache – 2 ani şi opt luni, Dragoş Florin Broşteanu – un an şi 3 luni, Geanina Narcisa Barbu – 2 ani, Costel Valentin Danciu – 8 luni, Constantin Frangulea – 8 luni, Cosmin Vidin – 8 luni, Marian Bucur – un an şi 5 luni, Cristian Stoian – un an şi 10 luni, Ionuţ Viorel Toader – un an şi 10 luni, Carani Amet – un an şi 2 luni, Amet Amet Regep – 3 ani, Gabriel Gheorghe Borugă – 3 ani, Daniel Puiu Stancu – un an şi 8 luni, Răzvan Mihai Breslaşu – un an, Gheorghe Gricomu – un an. De asemenea, au fost achitaţi sau a încetat procesul penal în cazul Luizei Gabriela Dragne, Dragoş Pandele, Eugen Pîrvan, Daniel Giuglea, Constanţei Amet. 

Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme două dintre cele mai importante grupări infracţionale constituite pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. 

Grupările infracţionale organizate, cunoscute sub denumirile “Cămătarii” şi “Sportivii”, erau specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă – şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept. 

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, membrii celor două grupări rivale au provocat în spaţiul public conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti, situaţii ce au avut drept consecinţă directa punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a mai multor persoane.

Cele mai citite

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 și le va asigura mentenanța la o uzină din țară, fără să fie nevoită să...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...
Ultima oră
Pe aceeași temă