In "Knowing/Numere fatale", omul de stiinta John Koestler (Nicolas Cage) decodeaza (fara prea mult efort, e drept) o pagina cu numere ce prevestesc catastrofe – unele s-au petrecut deja, dar alte cateva sunt destinate a se intampla in viitorul apropiat.
Ultimul insa se anunta a avea proportiile unui cataclism. Oricat de alambicat ar suna rezumata in cinci randuri, povestea se asaza domol, construita in mai bine de doua ore de film. Premisa parea foarte ofertanta: in 1959 o clasa de copii are ca tema un desen simpatic: cum va arata viitorul peste 50 de ani. Nave spatiale, robotei, masinarii zburatoare… Dar viitorul este si un sir nesfarsit de nenorociri si dezastre, iar una dintre fetite, o copila trista si stranie, e capabila sa vada asta. Asaza pe hartie numere fatidice si, 50 de ani mai tarziu, mesajul ei ajunge chiar la fiul omului de stiinta (Cage – evident, nu foarte credibil pe post de profesor genial).
Filmul curge bine, suspansul creste, dezastrele se tin lant, sculptate in montaj si efecte CGI de calitate, si chiar daca nu-ti plac peliculele cu sfarsitul lumii, "Knowing" te tine in scaun. Pana la un punct insa, pentru ca Nicolas Cage nu stie sa salveze lumea la fel de bine ca un Bruce Willis sau Tom Cruise, asa cum nici regizorul Alex Proyas nu stie sa salveze filmul (cum a facut-o Spielberg cu "War of Worlds" in 2005). Totul degenereaza intr-o parabola evanghelico-SF cu extraterestrii si naveta spatiala pe post de Arca lui Noe, plus Cage ingenunchand in fata ei si scandand "Uau!". Mai mult nu va spun – nici nu conteaza foarte tare –, dar daca nu sunteti din categoria celor care se enerveaza peste masura cand sunteti dezamagiti de finalul filmului, atunci puteti sa-i dati o sansa filmului "Numere fatale".
