Dacă această campanie electorale a fost lipsită în totalitate de dezbateri publice dintre candidaţii la prezidenţiale, în alţi ani astfel de confruntări au reprezentat deliciul alegătorilor. Vă prezentăm câteva din cele mai importante confruntări prezidenţiale.
România, devenită republică în urma loviturii de stat comuniste din 30 decembrie 1947, și-a avut primul președinte în persoana lui Nicolae Ceaușescu. Acesta a inventat pentru sine funcția de președinte al Republicii Socialiste România, pe care a ocupat-o din aprilie 1974, după ce din 1965 devenise șeful de facto a statului, prin alegerea în funcția de secretar general (aceasta era denumirea funcției supreme) al Partidului Muncitoresc Român (devenit ulterior Partidul Comunist Român – PCR) și președinte al Consiliului de Miniștrii (denumirea executivului din epocă) în 1967. Cuvântul de ordine al simulacrului electoral din perioada comunistă era unanimitatea. Primele alegeri sub semnul pluralismului au avut loc după evenimentele din 1989, în mai 1990. Românii, însă, nu erau deprinși cu democrația, cu alegerile libere sau cu pluralismul, astfel încât dezbaterile electorale au fost destul de plictisitoare, iar rezultatul – previzibil: Ion Iliescu a câștigat scrutinul din Duminica Orbului cu peste 85 de procente.
1990 – Ce este democrația
A existat o dezbatere electorală între Ion Iliescu, susținut de Frontul Salvării Naționale (FSN), inițial organizația politică ce a înlocuit PCR, transformată ulterior în partid politic, Radu Câmpeanu, din partea Partidului Național Liberal (PNL) și Ion Rațiu, candidat al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). Singurul moment notabil al emisiunii electorale cu cei trei a fost definiția dată de Ion Rațiu democrației: „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.
1992 – Consolidarea „opoziției”
Mult mai animată a fost campania pentru alegerile din 1992. Opoziția față de regimul Iliescu se coagulase într-o alianță numită Convenția Democrată Română, care includea PNȚCD, PNL și diversele sale aripi, Partidul Social-Democrat Român (PSDR), condus de Sergiu Cunescu și o mulțime de alte partide mai mici și asociații civice din Forumul Democratic Antitotalitar. FSN se transformase în Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), în timp ce în FSN rămăseseră apropiații fostului premier Petre Roman, iar formațiunea se va numi ulterior Partidul Democrat (PD).
Ion Iliescu și Emil Constantinescu au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, devansându-i pe Gheorghe Funar (PUNR), Caius Traian Dragomir (FSN), Ion Mânzatu (Partidul Republican) și pe independentul Mircea Druc, fost premier în Republica Moldova. Iliescu a câștigat atunci cu 61,43%.
1996 – „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”
Cel mai mare număr de candidați s-au înregistrat la alegerile din 1996 – nu mai puțin de 16. În afară de Iliescu și Constantinescu au mai participat: Petre Roman (Uniunea Social-Democrată, formată din FSN și PSDR), Gyorgy Frunda (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – UDMR), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare – PRM), Gheorghe Funar (Partidul Unității Naționale Române – PUNR), Tudor Mohora (Partidul Socialist – PS), Nicolae Manolescu (Alianța Națională Liberală, formată din Partidul Alianței Civice și PL '93), Adrian Păunescu (Partidul Socialist al Muncii – PSM), Ioan Pop de Popa (Uniunea Națională de Centru – UNC), George Muntean (Partidul Pensionarilor din România – PPR), Radu Câmpeanu (Alianța Național Liberal Ecologistă – ANLE), Nuțu Anghelina (un diacon ortodox din Bacău, în prezent mediator și motociclist, ca independent), Constantin Mudava (un bioenergoterapeut absolvent de Fizică Atomică, tot ca independent), Constantin Niculescu (ajuns ulterior la PSD) și Nicolae Militaru (general, acuzat că a fost agent al spionajului rusesc).
În momentul în care i s-a oferit ocazia de a-i adresa o întrebare președintelui în funcție și contracandidatului său Ion Iliescu, candidatul CDR Emil Constantinescu, după o pauză destul de lungă, pentru a potența retoric ceea ce avea să urmeze, a aruncat bomba: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”.
Candidatul PDSR a încercat să evite un răspuns direct și tranșant, vorbind despre faptul că a fost crscut într-o familie evlavioasă și că a interiorizat valorile morale creștine, și că în ciuda faptului că gândirea sa a mai cunoscut modificări, este mai creștin decât cei care clamează acest fapt în public. Emil Constantinescu a contraatacat amintindu-i lui Ion Iliescu că a declarat că este liber-cugetător și întrebându-l când a mințit. A urmat o dispută cu privire la înțelesul sintagmei „liber-cugetător”, Emil Contantinescu susținând că nu poți să fii în același timp creștin și liber-cugetător iar Ion Iliescu arătând că el de fapt se referea la respectul față de ideile diferite. (episodul se găsește la 1:31:56 în înregistrarea de mai jos)
Disputa a fost oprită de moderatorul Octavian Andronic și, ulterior, s-a speculat mult asupra efectelor acestui episod asupra alegerilor prezidențiale, câștigate în turul al doilea, cu 54,41%, de Emil Constantinescu. Cei doi președinți s-au împăcat, cu timpul, uniți de ostilitatea față de actualul șef al statului, Traian Băsescu.
2000 – Disoluția „opoziției” ajunse la putere
În 2000 au fost 12 candidați. Alegerile s-au desfășurat în contextul unor mari tensiuni sociale, al căror punct culminant l-a constituit mineriada din 1999. Înfruntarea a stat sub semnul disoluției CDR și al anunțului făcut de președintele Constantinescu, cel care spunea că a fost învins de sistem și că nu va candida pentru un nou mandat. Nu au existat dezbateri memorabile, Ion Iliescu, revenit în postura de candidat pentru Cotroceni fiind considerat favorit de aproape toată lumea.
Dezastrul coaliției aflate la guvernare din 1996 a fost accentuat de faptul ca au intrat în alegeri cu nu mai puțin de 5 candidați: Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (CDR), Gyorgy Frunda (UDMR), Petre Roman (PD) și Niculae Cerveni (PLDR). Astfel că în turul al doilea au intrat Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, iar înfruntarea a fost câștigată de primul, inclusiv cu voturile dreptei, terifiată de perspectiva unui președinte extremist precum Vadim Tudor.
2004 – Un prinț din Balcani îndrăgind vânătoarea
Alegerile din 2004 au fost, din nou, extrem de polarizate, cu două blocuri politice majore – PSD alături de sateliți și Alianța Dreptate și Adevăr (DA), formată din PNL și PD. Marea bătălie prezidențială s-a dat între premierul PSD Adrian Năstase și primarul Capitalei, Traian Băsescu, ajuns candidat al Alianței DA după retragerea cu lacrimi a lui Theodor Stolojan, fost premier.
Era epoca în care presa fusese aproape în întregime încălecată de putere, dar scandalurile și acuzațiile de corupție la adresa premierului Năstase – între timp trimis de două ori la pușcărie de judecători – erau din ce în ce mai greu de ascuns. Perioada armaghedoanelor, a stenogramelor din ședințele PSD, a acuzațiilor din partea opoziției.
Celebra confruntare dintre Adrian Năstase și Traian Băsescu a fost moderată de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, director al cotidianului Adevărul în acel moment. CTP a fost și autorul unuia dintre cele mai de impact atacuri într-o confruntare electorală. El l-a întrebat pe „întâiul vânător al țării”, Adrian Năstase, ce plăcere simte atunci când ucide un animal, iar premierul a promis că, dacă va fi ales președinte, va renunța la această pasiune.
Discuția venea în contextul scandalului generat de un accident la vânătoare care l-a avut ca victimă pe Ilie Sârbu, socrul actualului premier și candidat PSD la prezidențiale. Ministrul Agriculturii din acel moment, Ilie Sârbu, care a fost rănit în zona inghinală, se afla la acea partidă de vânătoare împreună cu șeful său de la Guvern, Adrian Năstase.
2004 – Doi comuniști și niște țepe
Campania electorală a fost una dintre cele mai murdare din istoria României. Au circulat tot felul de pliante cu atacuri suburbane sau de-a dreptul pornografice la adresa celor doi candidați. Însă cele mai savurate au fost atacurile directe.
Băsescu: „Marea problemă pe care noi doi o avem e nu numai că am fost amândoi membri de partid … ăsta era statul atunci. Drama este că nu avem voie să rămânem tot cu mentalitatea aia și după 15 ani după ce nu mai există comunism. Iar tu mă convingi în fiecare zi că nu ești capabil să înțelegi că instituțiile astea trebuie să funcționeze singure.”
„Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns pana la urmă să aleagă între doi comuniști?
De fapt, Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase de influențarea justiției și de blocarea unor mari scandaluri de corupție. El a lansat atunci și o zicere precum „Ne întâlnim la ţepe, în Piaţa Victoriei!”, o aluzie pe care a explicat-o mai târziu arătând că zecile de condamnări în dosare de mare corupție sunt, de fapt, țepele de care vorbea.
2004 – Adriane nici nu știi, cât de mic începi să fii
Zicerea din titlu a fost propoziția cu care Traian Băsescu și-a început campania electorală din 2004. Era un fel de autoîncurajare a unui candidat considerat, cel puțin în momentul întrării în cursa pentru Cotroceni, lipsit de șanse reale.
Demnă de a fi consemnată este și o discuție la Balul Academiei Cațavencu:
T. Băsescu: Eu n-o sa fiu un președinte bun pentru tine, Adriane.
A. Năstase: Tu n-o să fii un președinte bun nici pentru români. Îți urez să fii un primar bun pentru bucureșteni.
2009 – Pixelul albastru
Alegerile din 2009 i-au avut ca protagoniști pe președintele în funcție, Traian Băsescu și pe candidatul PSD Mircea Geoană. Principala temă electorală a lui Traian Băsescu a fost lupta cu mogulii cei răi, proprietari de trusturi de presă și oameni cu conexiuni sau influență în politică, afaceri și servicii secrete: Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu și Dinu Patriciu. Dan Voiculescu își ispășește, în prezent, pedeapsa de 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, Sorin Ovidiu vântu este tot la închisoare, după ce a fost condamnat în mai multe dosare, iar Dinu Patriciu a murit în urmă cu câteva luni, astfel că procesul împotriva sa a fost oprit, însă în scandalul manipulării pieței de capital judecătorii l-au trimis la închisoare pe prietenul său Sorin Roșca Stănescu, fost ziarist și senator PNL.
Din partea lui Dinu Patriciu a venit cel dintâi și cel mai dur atac la adresa lui Traian Băsescu, pus în scenă la televiziunea lui SOV, în timp ce președintele se afla la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu (în prezent la Antena 3). La un moment dat, spre sfârșitul emisiunii, moderatorul i-a prezentat lui Băsescu o înregistrare din care reieșea că ar fi lovit un copil, în timpul campaniei din 2004. Informația a fost asumată de Dinu Patriciu, care a susținut că a fost martor ocular la incident. Ulterior, s-a vorbit mult despre autenticitatea casetei video, despre care se știe doar că nu a fost prezentată în formă brută, nu și dacă sunt adevărate speculațiile privind manipularea intenționată a imaginilor.
Surprins de imagini, reacția președintelui în funcție a fost cel puțin neconvingătoare. El a întrebat dacă a făcut sau a spus ceva copilul respectiv, admițând implicit că incidentul ar putea să fie real. Ulterior, Traian Băsescu a afirmat că nu a lovit niciodată vreun copil. A existat și un proces cu privire la autenticitatea casetei video, câștigat definitiv de Traian Băsescu.
Instanța l-a obligat pe Dinu Patriciu, în solidar cu societatea editoare a cotidianului Gardianul, la plata unor daune de câte 50 de bani și la publicarea unei dezmințiri în presă. Legată de acest incident este și una dintre zicerile celebre ale lui Băsescu, „să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”.
2009 – „Levantul” citit vreme de 5 ani
Înainte de primul tur de scrutin a existat o dezbatere între Traian Băsescu și Crin Antonescu la Cluj. Pe lângă atacurile reciproce, a existat un moment penibl pentru Traian Băsescu, atunci când a fost întrebat de moderator care a fost ultima carte citită. Președintele în funcție a numit poemul „Levantul”, scris de Mircea Cărtărescu, carte numită de Traian Băsescu și în urmă cu cinci ani ca răspuns la o întrebare similară.
2009 – SPA-ul de la S.O. Vântu
Dacă Traian Băsescu părea că va pierde, mai ales în urma scandalului legat de lovirea copilului, lucrurile s-au echilibrat cu ocazia dezbaterii televizate cu Mircea Geoană. Folosind o informație publicată de Academia Cațavencu – parte a trustului media deținut de SOV, a cărui echipă redacțională s-a și spart în urma acestui incident, cei responsabili de publicarea materialului respectiv fondând apoi revista Kamikaze – Traian Băsescu l-a întrebat pe contracandidatul său ce a căutat acasă la Sorin Ovidiu Vântu cu o seară înainte.
Întrebarea venea în contextul în care statul român făcea eforturi pentru extrădarea lui Nicolae Popa, un apropiat al lui SOV, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții (FNI). Mircea Geoană, care cel mai probabil nu își informase echipa de campanie cu privire la această vizită, a fost luat complet pe nepregătite. Tema a fost introdusă pe ocolite de Băsescu, amintind diverse ocazii în care Geoană nu i-ar fi răspuns șefului statului la telefon întrucât se afla în Deltă cu Sorin Ovidiu Vântu. A bâiguit un răspuns, a încercat să chestioneze sursa informației, a sugerat că Băsescu ar fi băut whisky cu Vântu, a întrebat cine este Nicolae Popa.
Dar foarte multă lume a considerat că Mircea Geoană a pierdut alegerile din cauza acestui episod, mai ales având în vedere numărul mare de români care și-au pierdut economiile la FNI. Mircea Geoană, care inițial a negat că ar fi fost în vizită la SOV, a afirmat apoi că a fost sfătuit să mintă de actualul candidat PSD la președinție, Victor Ponta, atunci șeful său de campanie. El a explicat ulterior că ar fi aflat că echipa lui Traian Băsescu ar fi primit deja întrebările de la moderatorul dezbaterii, Robert Turcescu, pe atunci în trustul Realitatea și că ar fi mers să afle de la patronul grupului dacă este sau nu adevărat.
2014 – „Nucleara” – Ponta, ofițer acoperit
