Peste 65 tone de combustibil s-au evaporat în trei ani din gestiunea inspectoratelor de poliţie Tulcea şi Arad şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Sibiu şi Braşov.
Nu mai puţin de 182 de instituţii din cadrul Ministerului de Interne (Poliţie, Jandarmerie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă) au fost verificate din dispoziţia ministrului de Interne, Traian Igaş. „Am declanşat verificări la stocurile de combustibil deoarece, în ultimul timp, şefii acestor instituţii spuneau că nu pot lucra din cauza lipsei combustibilului, deşi se alocau suficienţi bani.
Spre exemplu, numai la Inspectoratele de Poliţie, lunar sunt alocate pentru combustibili circa 2 milioane de euro. Am descoperit un management defectuos, în alte locuri cu furturi. Am dispus declanşarea unor controale de fond şi sesizarea Parchetelor pentru ca Justiţia să stabilească motivele dispariţiei combustibililor şi vinovăţiile de natură penală”, ne-a declarat ministrul de Interne, Traian Igaş.
Cum vor fi identificaţi făptuitorii
Responsabilii cu gestionarea combustibililor sunt şeful logisticii, şeful de garaj, şeful de tură, şoferii. Toţi vor fi audiaţi pentru a se stabili traseul şi destinaţia combustibililor. Din declaraţiile acestora, se pot extinde cercetările şi la alte persoane din conducerea inspectoratelor prinse cu lipsuri în gestiune. Cele peste 61 de tone de combustibili ar fi dispărut între anii 2008 şi 2011. Anual se fac verificări, însă până acum nu au fost descoperite lipsuri, de unde concluzia că toate controalele au fost formale.
Cine sunt vinovaţii
» Inspectorul-şef Vasile Sofan riscă să-şi piardă funcţia de conducere de la Inspectoratul Jude-ţean de Poliţie Tulcea, de undes-au evaporat 24,3 tone benzină şi 8 tone de motorină. În prezent, la Tulcea se află o echipă a Corpului de Control al ministrului Igaş. După finalizarea verificărilor de fond, va fi sesizat Parchetul. Vasile Sofan este şef al IPJ Tulcea din 2009.
» Inspectorul-şef Dorin Nicolae Bătrân de la IPJ Arad, numit anul trecut, riscă cel mult o sancţiune administrativă, responsabilul principal fiind comisarul-şef Ioan Puie, şeful logisticii, care şi-a dat déjà demisia. Puie a lăsat administrarea combustibililor pe mâna unei firme care a intrat în insolvenţă. El va scăpa de dosar penal dacă va reuşi să recupereze de la acea firmă pierderile de 13,34 tone de benzină şi 3,5 tone motorină.
» Inspectorul-şef colonel Cosmin Balcu, numit anul trecut la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, nu riscă să-şi piardă postul, deoarece el a descoperit lipsa a 9,16 tone motorină şi 0,9 tone benzină de la filiala din Mediaş. „Am fost sesizat în vară de cei disponibilizaţi de la departamentul Mediaş, am făcut verificări şi apoi am sesizat MAI şi Parchetul Militar Cluj”, ne-a declarat Balcu. În urma acestei sesizări, ministrul Igaş a ordonat auditul, iar din verificările de până acum s-ar fi stabilit că de ani buni se furau combustibilii cu canistrele, cu binecuvântarea comandantului departamentului Mediaş, Daniel David, audiat déjà de procurorii militari. David este şi acum şef, deoarece a refuzat să-şi dea demisia, iar legea nu permite demiterea lui până ce procurorii nu pun în mişcare acţiunea penală.
» Inspectorul-şef colonel Stelian Rechitean de la ISU Braşov riscă să-şi piardă funcţia, deoarece de aici au dispărut 2 tone benzină şi 3,76 tone motorina. El este cercetat penal preliminar de Parchetul Militar Cluj, alături de şeful logisticii, de gestionarul combustibililor, de şefii de tură şi de mai mulţi şoferi. Rechitean exclude furtul, el dând vina pe fisurile din conducte.
» La Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş s-a descoperit în scripte o lipsă de 0,8 tone de benzină, care însă a fost găsită în rezervoare. Gestionarul nu a ţinut evidenţa corectă, ne-a declarat Ioan Buda, şeful Inspectoratului Poliţiei de Frontieră.