Ștampila este un obiect indispensabil firmelor, chiar dacă prin lege nu se prevede obligativitatea utilizării ei. Pentru oamenii de afaceri din alte țări ștampila este un obiect necunoscut, despre care află doar atunci când intră în contact cu parteneri din România.
"Dacă nu aveți ștampila la dumneavoastră, îmi pare rău, dar nu puteți depune bilanțul, chiar dacă astăzi este ultima zi. Nu îl pot primi”, spune funcționara de la ghișeu, ridicând neputincioasă din umeri. Dar, dacă te grăbești și nu vrei să plătești penalizări, îți poți face o nouă ștampilă la ghereta de afară. Fiindcă în jurul sediilor administrațiilor fiscale și al Registrului Comerțului înfloresc afacerile cu ștampile, copii și tipizate. Iar de ștampilă ai nevoie fie că ceri un extras de la bancă, fie că trebuie să pleci în delegație, în interes de serviciu. De ce în România este atât de folositoare ștampila atât timp cât în alte state nu există o asemenea obligativitate?
“Din punct de vedere fiscal și contabil nu există o normă sau o regulă care să oblige ștampilarea unui document. Un act semnat are aceeași valabilitate cu unul semnat și ștampilat. Cred că mai degrabă este vorba despre o cutumă care s-a împământenit și care persistă. În plus, o ștampilă poate fi făcută la orice colț de stradă. Nu există o reglementare prin care doar o anumită autoritate poate să le confecționeze”, spune Gabriel Sincu, Executive Director – Tax Advisory Services, Ernst & Young. Acesta arată că, în unele situații, anumiți parteneri comerciali din Marea Britanie, Germania, Austria sau SUA au spus că nu au ștampilă și că, de altfel, doar notarul o poate utiliza. “Sunt țări unde contracte importante se perfectează printr-o strângere de mână. La noi persistă aceste reguli nescrise”, susține Sincu.
Și consultantul fiscal Dan Schwartz spune că în țările UE și în SUA ștampilarea nu este obligatorie, cel mult legea sau cutuma impunând folosirea unui sigiliu cu timbru sec în cazurile speciale, când este nevoie de măsuri de siguranță speciale sau este necesară autentificarea notarială a unor documente. “De exemplu, în relațiile cu clienții internaționali, firma noastră utilizează semnătura olografă, chiar și pentru încheierea contractelor, în unele cazuri fiind de ajuns numai semnătura utilizată la scrierea unui e-mail”, afirmă Schwartz.
În timp ce în țara noastră orice document trebuie ștampilat, în mediul de afaceri internațional se utilizează expresia gentlemen’s agreement, care a stat la baza încheierii unor contracte importante prin înțelegere verbală, doar pe baza încrederii reciproce. Expresia este cunoscută însă în istorie drept un acord informal între Statele Unite și Japonia în privința imigrației. Președintele SUA, Theodore Roosevelt, nu a vrut să supere Japonia prin adoptarea legislației privind imigrația japoneză în SUA, așa cum a procedat cu cea care viza imigrația din China. În schimb, a existat un „acord tacit” – gentlemen’s agreement – între Statele Unite și Țara Soarelui Răsare, Japonia asigurându-se că numărul imigranților către SUA este limitat. Termenul este utilizat și în mediul diplomatic. De exemplu, în acest mod s-a hotărât împărţirea locurilor de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.
Ce spun cei de la Finanțe
Reprezentanții Ministerului Finanțelor au precizat pentru „România liberă“ că ștampila este necesară doar în anumite cazuri. De exemplu, în ceea ce privește facturarea, articolul 155 din Codul Fiscal stipulează că: “Semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura”.În schimb, pentru depunerea situațiilor financiare anuale, firmele trebuie să ștampileze documentele ce trebuie transmise administrațiilor financiare. Acest lucru este reglementat de Ordinul 65/2015 al ministrului Finanțelor prin formularele-tip, care prevăd în subsol semnătura administratorului și ștampila firmei. Tot de ștampilă este nevoie și atunci când vine vorba despre chitanțe. Acest lucru este reglementat tot printr-un ordin al ministrului Finanțelor, mai precis cel cu nr. 3512/2008.
Dan Schwartz amintește de faptul că ștampilarea documentelor oficiale a fost obligatorie în perioada comunistă. Această “tradiție” a fost preluată și de administrația postdecembristă și s-a impus cu atâta forță încât, mult timp după ce România a aderat la UE și a implementat în legislația națională prevederile Directivei Europene privind TVA, inspectorii fiscali sau ofițerii fostei Gărzi Financiare aplicau amenzi pentru lipsa de pe facturi a ștampilei sau chiar nu recunoșteau deductibilitatea fiscală a TVA deși aplicarea acesteia nu mai era obligatorie. “Chiar dacă astăzi autoritățile fiscale s-au obișnuit cu lipsa ștampilei de pe facturi, diversele ordine emise sub semnătura ministrului Finanțelor Publice sau a președintelui ANAF, cum ar fi OMFP 65/2015 privind aprobarea formularelor de bilanț contabil pentru anul 2015 sau ordinul președintelui ANAF 4024/2014 pentru aprobarea declarației 101 pentru declararea impozitului pe profit cu privire la modelul formularelor de raportare contabilă sau fiscală prevăd încă necesitatea ca acestea să fie ștampilate”, arată consultantul fiscal.
Ștampila este de asemenea folosită în virtutea inerției și în administrația publică, adresele, comunicările, corespondența purtată între autorități și diversele categorii de contribuabili continuând să fie ștampilate cu asiduitate, lipsa ștampilei putând să constituie în anumite cazuri o condiție de nulitate a actului administrativ emis de autorități.
