14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecial"Nu exista nici un nou serviciu secret la Ministerul Justitiei"

“Nu exista nici un nou serviciu secret la Ministerul Justitiei”

Interviu cu doamna Monica Macovei, ministrul Justitiei

– Care sunt asemanarile si deosebirile dintre noua Directie pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar (DPCMC) si fostul SIPA, Serviciul de Informatii si Protectie Anticoruptie, care a functionat sub diverse denumiri pana anul trecut in interiorul Ministerului Justitiei?
– Nu exista nici o apropiere si nu exista nici un nou serviciu secret, este o directie in cadrul Administratiei nationale a Penitenciarelor infiintata la 20 iunie 2006. Nu este un serviciu de informatii; de altfel aceasta este si propunerea Ministerului Justitiei in legatura cu pachetul de legi privind siguranta nationala de a elimina orice referire la penitenciare si justitie din aceste proiecte. Noua directie nu foloseste tehnici specifice serviciilor de informatii, va fi un alt personal, angajat pe baza de interviuri si care nu provine din vechea structura. Pe de alta parte, aceasta directie nu are buget propriu, ceea ce o deosebeste net de un serviciu secret.
– Cu toate acestea, Directia pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar se ocupa cu strangerea de informatii; cui vor folosi aceste informatii si care va fi traseul lor institutional?
– Directia are urmatoarele atributii potrivit ordinului de infiintare: sa identifice si sa previna situatiile si imprejurarile de nerespectare a drepturilor detinutilor de catre personalul penitenciar, tratamente inumane, degradante si alte incalcari ale drepturilor lor. Si plangerile detinutilor impotriva staff-ului penitenciar vor ajunge, daca detinutii vor vrea sa se planga acestei directii, care va face niste verificari sau il va informa direct pe directorul penitenciarului. Este vorba despre o directie care functioneaza in cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), nu in interiorul Ministerului Justitiei, si care va lucra cu conducerile penitenciarelor. Amintesc, de asemenea, ca in penitenciare exista persoane incluse in programul de protectie a martorilor. Trebuie cineva sa-i protejeze, sa conceapa si sa puna in aplicare anumite activitati pentru protectia martorilor care se afla in detentie. De pilda, ei nu pot sta impreuna cu ceilalti detinuti, tocmai pentru a le proteja viata si integritatea fizica.

“Nici aceasta directie, nici Ministerul Justitiei nu vor figura in noua legislatie a sigurantei nationale”

– Cu alte cuvinte, viitorii lucratori ai Directiei pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar vor strange informatii pentru prevenirea actelor ilicite sau incalcarea drepturilor omului.
– Eu nu le-as spune strangere de informatii, pentru ca la noi aceasta formula nu conduce decat la gandul unei structuri secrete si, repet, nu este asa ceva. Exista inspectii care se duc si verifica anumite aspecte, asta vor face si oamenii Directiei pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar (DPCMC) si o vor face deschis si transparent, nu o vor face in mod secret, interceptand sau urmarind.
– Altfel spus, informatiile pe care le vor culege angajatii Directiei pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar vor proveni din interviuri deschise.
– Da, intr-un fel se poate spune si asa. Vor sta de vorba cu oamenii din penitenciare si cu staff-ul si cu detinutii, dar nu pe ascuns, ci in mod oficial. In toate statele din Europa exista astfel de structuri si sunt absolut firesti.
– Modalitatea aceasta de strangere a informatiilor nu rezulta insa din textul ordinului care infiinteaza Directia pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar. Formula legala este destul de relativa, de aceea multi va acuza ca ati reinfiintat SIPA.
– Nu stiu daca cei care si-au dat cu parerea au citit acest ordin. Se lucreaza acum la o metodologie de lucru si o vom face si pe aceasta publica.
– Pe de alta parte, nu rezulta din ordinul care infiinteaza Directia pentru Prevenirea Criminalitatii in Mediul Penitenciar cine va controla activitatile acesteia. Care va fi instrumentul de control, de prevenire a deraierilor?
– Nu are cum sa deraieze cu aceste atributii, Directia este in structura ANP.
– Va aduceti aminte ca si fostul ministru al Justitiei din perioada Conventiei, Valeriu Stoica, a creat SIPA tot intr-o formula relativ transparenta, dar ea a fost ulterior transformata, iar sub guvernarea Nastase a fost folosita in scopuri politice; de aceea va intreb: exista parghii clare de control care sa garanteze, eventual, ca in viitor aceasta directie nu se va transforma din nou intr-un serviciu secret care functioneaza in afara jocului democratic?
– Nici aceasta directie, nici Ministerul Justitiei nu vor figura in noua legislatie a sigurantei nationale fiindca aici nu avem nevoie de servicii secrete. De pilda, in Legea 51/1990, actuala Lege a sigurantei nationale, se prevede ca Ministerul Justitiei poate sa-si infiinteze un serviciu de informatii. O astfel de prevedere nu va mai exista in legea cea noua, cel putin aceasta este dorinta si intentia mea.
– Totusi, aceasta directie poate fi considerata serviciu secret cata vreme se ocupa cu strangerea informatiilor, mai cu seama ca in textul legal pe baza caruia functioneaza nu se specifica nicaieri ca nu ar fi vorba despre informatii secrete.
– Dar nici nu veti gasi undeva ca sunt informatii secrete. Un serviciu secret are o altfel de structura si alte obligatii pe care nu le gasiti aici.
– Astfel de detalii ar putea aparea in regulamentul pe baza caruia functioneaza directia, regulament care va putea fi schimbat de viitorii ministri ai Justitiei.
– Da, dar atat timp cat nu e prevazuta ca o structura secreta, nu are cum sa se transforme intr-o structura de informatii.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...
Ultima oră
Pe aceeași temă