15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialNoul impozit forfetar sperie firmele mici din România

Noul impozit forfetar sperie firmele mici din România

Noul impozit forfetar a ajuns spaima firmelor mici din România. Peşedintele ANAT spune că impozitul specific în turism ar trebui să ieftinească pachetele turistice, potrivit News.ro.

Patronii de hoteluri şi restaurante au o nouă problemă. Cu toţii sunt preocupaţi ce impozit forfetar vor plăti de anul viitor. Practic, dacă eşti cât mai aproape de centrul oraşelor şi ai vad, dai mai mult, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor în urmă cu câteva zile. Firmele cu profit mare vor fi avantajate de noua formă de impozitare, în schimb micii întreprinzători vor trebui să plătească ”impozitul specific” indiferent dacă fac sau nu profit.

Impozitul va varia în funcție de zona în care se află contribuabilul fiind stabilite cinci categorii distincte de zone, cu coeficienți de zonă diferiți: București; opt poli (Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Sibiu, Timișoara); municipiile; orașele și stațiunile de interes național; zonă rurală, Deltă Dunării; stațiunile de interes local. Primele patru categorii sunt împărțite, la rândul lor, fiecare dintre ele, în alte patru zone, în funcție de distanța față de centrul localității, potrivit wall-street.ro

 Firmele cu profit mare vor fi avantajate de noua formă de impozitare, deoarece sunt scutite astfel de la plata impozitului pe profit. În schimb firmele nou înființate sau micile afaceri vor avea de dat bani la stat, indiferent că au profit sau nu.  

Pentru comparație, suma minimă ce va trebui plătită de micile afaceri din domeniu (sub 20 mp) este de 11.214 lei. Asta înseamnă că un restaurant mic, de subzistență, va plăti un impozit specific pe metrul pătrat cu 1.460% mai mare decât unul de 1.000 metri pătrați, a calculat Gabriel Biriș, potrivit wall-street.

 

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă