19.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialNoua Steaua a costat 1,1 milioane de euro

Noua Steaua a costat 1,1 milioane de euro

Până la numirea unei noi conduceri, FC Steaua „trăieşte” din declaraţiile lui Gigi Becali şi Victor Piţurcă. Ieri, ambii au organizat conferinţe de presă, dar dezvăluirile incendiare au lipsit.

Victor Piţurcă a apărut în public, la o conferinţă de presă, după un an şi trei luni, fiind „provocat”, spune el, de „tâmpeniile caracteristice lui Becali”. Fostul antrenor al naţionalei a adăugat că Steaua trece prin momente grele doar din cauza lui Gigi Becali. „A acceptat rapid, cum este caracteristic lui, situaţia financiară am discutat-o la telefon, am cerut salariu de 600.000 de euro, el mi-a spus că nu are bani, mi-a spus că îmi dă 300.000, am acceptat, banii nu erau importanţi pentru mine, dar m-am gândit la Steaua şi chiar la Gigi Becali. Steaua este un brand în fotbalul românesc. Din păcate, în ultimii ani, Steaua nu a mai fost a suporterilor”, a afirmat Piţurcă.

Una peste alta, varianta Becali şi varianta Piţurcă referitoare la motivele despărţirii sunt identice: ambii spun că tehnicianul a cerut garanţii financiare că patronul nu va critica echipa şi nu se va mai implica la club. Diferă suma: în timp ce Becali afirmă că e vorba de un teren de 15 milioane de euro, Piţurcă îl consideră de „doar” 3-4 milioane de euro. „I-am zis să nu încerce să mă umilească cum a făcut el cu mulţi alţi antrenori. Păi, dacă acum s-a întâmplat aşa, ce se întâmpla peste o lună, ce se întâmpla dacă pierdeam cu Brăneştiul sau ce se întâmpla dacă pierdeam în Liga Europa? Ieşea el iar la televizor şi ne umilea. De aia i-am spus că eu vreau garanţie acel teren, care cred că valorează 3-4 milioane de euro. Şi să punem clauze, «iar dacă te bagi la echipă, dacă îmi umileşti jucătorii sau pe noi, atunci luăm această garanţie şi plecăm». Ăsta a fost ultimatumul meu. Asta am dorit eu. Dar el a spus că nu poate face asta. Atunci ne-am dat mâna, am decis ca staff-ul să meargă cu echipa şi asta a fost totul”, a declarat Piţurcă.

Victor Piţurcă spune că finanţatorul stelist, Gigi Becali, nu l-a ajutat cu nimic. „Pe Gigi Becali l-am cunoscut când mi l-a prezentat Giovanni Becali şi mi-a spus că are nevoie de bani. I-am dat bani cu împrumut. M-a deranjat că acum a spus că Piţurcă nu are caracter. M-a deranjat foarte tare, el ştie că nu-i luam banii. El nu m-a ajutat cu nimic, mi-a dat mereu în cap”, a declarat Piţurcă, cel care crede că Gigi Becali s-a schimbat după ce a fost adus preşedinte Mihai Stoica. „A început să se schimbe, am încercat să-l educ, are calităţi, era prietenul meu, dar apoi vorbea urât de mine cu Stoica sau îl lăsa pe Stoica să facă acest lucru. Dacă nu eram eu, Mihai Stoica nu venea niciodată la Steaua. El venea la birou la 12.00-13.00, vorbea pe blog şi îi îmbârliga pe fani. Plus că pe Gigi au început să-l iubească oamenii şi să vină milioane de euro”, a spus Piţurcă, menţionând că, dacă ar mai fi contactat de Becali ar avea pretenţii duble sau triple.

Piţurcă a explicat că, înainte de a veni la Steaua, a avut oferte de 1,5-2,5 milioane de euro. „Înainte să mă duc la Steaua m-a sunat Loţi Bölöni şi mi-a spus să nu mă duc la Steaua, vorbise cu un agent şi îmi dădea 1,5 milioane. Am avut şi o ofertă de 2,5 milioane de euro, dar am refuzat. Craiova mi-a făcut o ofertă şi, dacă Adrian Mititelu rezolva problemele, atunci mă duceam acolo”, a adăugat Piţurcă.

Domneşte incertitudinea

Steaua continuă să nu aibă conducere tehnică şi administrativă. S-a tot vorbit de instalarea trioului Anghel Iordănescu-Gheorghe Hagi-Ilie Dumitrescu, dar nici unul dintre ei nu şi-a prezentat părerea. Întrebat despre numirea unui nou antrenor, Becali a răspuns: „Va trebui mai întâi să avem un preşedinte, iar el va numi un manager sportiv şi un antrenor”. Finanţatorul a spus că până miercuri situaţia se va lămuri la FC Steaua.

 

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Clienţii Raiffeisen din Rusia nu vor mai putea efectua plăţi în dolari din 10 iunie

Subsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat miercuri că plăţile iniţiate în dolari nu vor mai fi disponibile începând...

Procurorii și polițiștii continuă operațiunea “Jupiter”. Peste 150 de percheziții într-o singură zi

Operațiunea "Jupiter", pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de miercuri,...

Locuitorii unui cartier din sectorul 1, sinistrați, după căderea unui copac

Un copac a căzut pe drumul de acces către cartierul Greenfield din sectorul 1 al Capitalei, locuitorii fiind sinistrați. Arborele căzut a blocat complet drumul...
Ultima oră
Pe aceeași temă