29.4 C
București
marți, 11 iunie 2024
AcasăSpecialNouă persoane din conducerea Complexului Energetic Oltenia, audiate la sediul IPJ Gorj

Nouă persoane din conducerea Complexului Energetic Oltenia, audiate la sediul IPJ Gorj

Poliția audiază, joi, nouă persoane cu funcţii de conducere în cadrul Complexului Energetic Oltenia, într-un dosar care vizează modul în care au fost decontate tichetele de masă pentru mineri, informează Mediafax.

Conform surselor judiciare citate, nouă persoane cu funcții de conducere la carierele de suprafaţă Lupoaia şi Roşiuţa au fost duse la audieri, iar la ora transmiterii acestei știri mai erau audiate cinci persoane.

Toate cele nouă persoane au fost duse la sediul Poliției Gorj în baza unor mandate de aducere, iar ancheta vizează modul în care au fost decontate tichetele de masă pentru mineri, fiind decontate mai multe tichete față de necesar.

Prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 2,8 milioane de lei, mai spun surse din rândul anchetatorilor.

Complexul Energetic Oltenia cuprinde minele de lignit din județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea și termocentralele de la Rovinari, Turceni, Craiova și Brăila.

Ancheta în acest caz a fost declanșată în urma scandalului care a avut loc în vară la Mina Roșiuța, după ce doi bărbaţi, între care un angajat al unităţii miniere, au fost reţinuţi într-un dosar de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Potrivit DIICOT, începând cu 2010 bărbatul angajat la Roșiuța ar fi recrutat, transportat şi plasat mai multe tinere, pentru a fi exploatate sexual, inclusiv pe litoralul românesc sau în străinătate, în Austria sau Italia. Victimele, printre care minore, erau recrutate sub pretextul acordării de sprijin în promovarea unor testări sau examene, fie prin acordarea anticipată de bani. În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit că bărbatul era pontat zilnic cu program de opt ore, deși nu mergea aproape deloc la serviciu.

În urma acestui scandal au fost audiați mai mulți angajați ai minei și au avut loc percheziții, fiind ridicate mai multe documente, ulterior fiind descoperite diverse nereguli, spun surse judiciare.

Cele mai citite

Suveraniștii aduc neomarxiștii la putere în Europa

Alegerile din Duminica vindecării orbului din naștere, organizate în România, au reconfirmat supremația PSD-PNL și la locale și la europarlamentare. Sperietoarea ascensiunii extremismului în...

Iohannis participă azi la Summitul B9. Agenda președintelui

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care va avea loc la Riga, în Letonia, unde va pleda pentru...

11 iunie – Ziua Victoriei Revoluției de la 1848

La 11 iunie este marcată Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti, instituită prin Legea nr. 27 din 10 ianuarie 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă