Dreapta populistă se prezintă din ce în ce mai bine în Europa. Scorul ridicat obţinut de Frontul Naţional (11,42 %) la primul tur al alegerilor regionale nu este decât unul din semnele vizibile. În Est, nimic foarte nou: în Ungaria, Slovacia şi România partide autentic pro-fasciste sunt încă în formă. Înscriindu-se în filiera ideologiilor naţionaliste din anii 1930, ele promovează ideea unei identităţi naţionale etnico-religioase, repun în discuţie vechi litigii teritoriale şi problema minorităţilor din afara frontierelor, scrie ziarul Le Figaro, citat de Agerpres.
În Ungaria, alegerile parlamentare din 10 aprilie ar trebui să consacre victoria marelui partid conservator şi naţionalist, Fidesz, dar să confirme şi reuşita Mişcării pentru o Ungarie mai bună (Jobbik), un partid antisemit şi xenofob, care a obţinut trei locuri de deputaţi europeni. În Slovacia, Partidul Naţional Slovac (SNS), radical naţionalist, ar urma să rămână într-un guvern de coaliţie după alegerile parlamentare din 12 iunie.
În Vest, extrema-dreaptă progresează datorită unei imagini cosmetizate. ‘Se asistă la o întinerire a dreptei identitare, o nouă generaţie de partide de dreapta radicale’, afirmă Jean-Yves Camus, cercetător la Institutul de relaţii internaţionale şi strategice.
Şefii acestor partide doresc să nu li se atribuie adjectivul ‘extremist’ şi să rămână la limita a ceea ce democraţii şi legea consideră drept o ‘linie galbenă’. ‘Populişti de dreapta’, ei preferă ca şi omologii lor de stânga, democraţia directă democraţiei reprezentative, denunţă elitele despre care spun că nu sunt conectate la realitate, că sunt corupte de cosmopolitism şi mondializare. Poporul, afirmă aceştia, ştie ceea ce elitele nici nu au trăit şi nici nu au înţeles. Bruxellesul este oaia lor neagră. La aceasta se adaugă xenofobia, reconstituirea unei identităţi etnice, denunţarea societăţii multiculturale şi mai ales a islamului.
În Olanda, un tărâm al toleranţei din punct de vedere istoric, se observă o afirmare a partidului ‘anti-islam’. Partidul pentru Libertate (PVV) al lui Geert Wilders poate deveni prima formaţiune din ţară la alegerile parlamentare din 9 iunie.
În Italia, Liga Nordului a lui Umberto Bossi face o campanie axată pe imigranţi. La alegerile regionale din 28 martie, ar putea să câştige la Veneţia, poate în Piemonte, şi să devină primul partid de dreapta din nordul ţării, devansând partidul lui Silvio Berlusconi.
Dar extrema-dreaptă ‘tradiţională’ nu mai are succes în Vest. Chestiune de imagine şi de legislaţie: în multe ţări au fost emise legi împotriva antisemitismului sau rasismului, iar trimiterile la istoria fascismului conduc la un impas.
Desigur, în Marea Britanie, xenofobul ”British National Party” (BNP) s-a implantat la nivel local şi a obţinut două locuri de deputaţi europeni. În Grecia, partidul ultranaţionalist ”Alarma Populară Ortodoxă” /LAOS/ a obţinut 15 locuri de deputaţi.
Niciunul din aceste partide nu poate fi acceptat ca partener la guvernare. ‘În Europa occidentală, observă Jean-Yves Camus, extrema-dreaptă de azi se îndepărtează de trimiterile obişnuite la fascism şi la regimurile autoritare dintre cele două războaie mondiale. Extrema-dreaptă tradiţională devine o cultură marginală, precum partidul neonazist (NPD) din Germania.’
Camus este autorul conceptului de ‘populism alpin’, lansat la sfârşitul anilor 1990. Populismul alpin este prototipul noii drepte populiste din vestul Europei. S-a adăugat de atunci, un eveniment uşor exploatabil: atentatele din 11 septembrie 2001 şi fobia islamului pe care au provocat-o câteodată.
Elveţia s-a declarat prin referenudm împotriva construcţiei de minarete, inspirându-se din reglementarea ‘anti-minarete’ din două landuri austriece.
În Scandinavia, retorica privind pericolul islamului şi a imigranţilor musulmani este eficientă: Partidul Poporului din Danemarca (DF) este din 2001 indispensabil pentru susţinerea parlamentară a guvernului liberal-conservator; Partidul Progresului (FrP) este al doilea partid din Norvegia; şi Democraţii din Suedia (SD) ar putea intra în Parlament la toamnă.
