15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialNorul de cenuşă vulcanică va ieşi de pe teritoriul României marţi dimineaţă

Norul de cenuşă vulcanică va ieşi de pe teritoriul României marţi dimineaţă

Norul de cenuşă vulcanică va ieşi de pe teritoriul României până marţi, la ora 9.00, iar în următoarele 24 de ore nu vor fi depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi, a anunţat Ministerul Mediului şi Pădurilor, informează Mediafax.

Potrivit ultimei actualizări a prognozei elaborate de London Volcanic Ash Advisory (Centru internaţional de avertizare pentru aviaţie, privind cenuşa vulcanică), pe parcursul zilei de luni norul de cenuşă vulcanică prezent deasupra României va avansa treptat către est, astfel ca până marţi, la 9.00, acesta va părăsi complet teritoriul ţării, precizează Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) într-un comunicat de presă.

Conform rezultatului modelului de dispersie şi a modelelor atmosferice de prognoză rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în următoarele 24 de ore nu se vor înregistra depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi datorate norului de cenuşă vulcanică pe teritoriul Romaniei.

Ministerul Mediului şi Pădurilor monitorizează permanent, prin Administraţia Naţională de Meteorologie şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, atât traiectoria norului de cenuşă, cât şi concentraţia particulelor în aerul ambiental.

Spaţiul aerian al României nu va fi închis luni, deoarece norul de cenuşă vulcanică şi-a schimbat direcţia în cursul nopţii şi se îndepărtează de Europa, a declarat şeful Direcţiei de Aviaţie Civilă din Ministerul Transporturilor, Cătălin Radu. El a precizat că în prezent sunt închise spaţiile aeriene din Spania, Portugalia, nordul Italiei, Germania şi Cehia.

Vulcanul islandez Eyjafjöll a reînceput, joi, să elibereze în atmosferă cantităţi importante de cenuşă, după câteva zile de acalmie.

Erupţia sa a paralizat practic traficul aerian european la jumătatea lunii aprilie, când, în decurs de aproape o săptămână au fost anulate peste 100.000 de zboruri, iar peste opt milioane de pasageri au rămas blocaţi pe diferite aeroporturi.

Cele mai citite

Prins în timp ce comercializa peste 2 kilograme substanță cristalină 4-MMC

La data de 10 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au decis să...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă